Vin din provincie dupa o absenta de cinci zile. Si scriu in graba aceste randuri. Mai am inca in fata ochilor imaginea campurilor pustii, nesecerate, sub un cer albit de canicula, si a ulitelor unde doar gastele mai rascoleau praful fierbinte, politicienii fiind ocupati acum cu altele.
Mai am inca in urechi vocea unei taranci batrane care mi-a spus, abrupt si fara nici o ezitare, ca, daca ar fi ceva mai tanara, ar pleca maine din Romania si nu s-ar mai uita inapoi. In aceasta stare de spirit, e normal, poate, sa vad in recentul „meci“ dintre Iliescu si Nastase o partida de „barbut politic“ jucata cu spatele la „Romania reala“.
O partida care, dincolo de Chitila, nu prea a avut „chibiti“, din cate mi-am dat seama.
Poate, nu s-au inselat, decat daca m-au banuit de altceva, cei care au remarcat ca folosesc un ton cand vorbesc de Ion Iliescu si altul cand vorbesc despre Adrian Nastase. Si ar trebui, probabil, sa dau unele explicatii, pentru a arata ca, la mijloc, sunt exclusiv perceptiile mele – corecte sau nu – despre cei doi.
Pe amandoi ii consider vinovati de tragedia pe care o traim ca popor amenintat sa ramana fara identitate, dar si vinovatiile lor si pericolele pe care le reprezinta sunt diferite, cred eu.
Pe Ion Iliescu nu l-am banuit niciodata de coruptie. Pe Adrian Nastase, in schimb, da. Am auzit prea multi zicand despre el ca e „primul intre corupti“. Asta nu inseamna ca-l socot inocent pe Ion Iliescu. Recent, dl presedinte s-a facut foc si para impotriva „individualismului feroce care ii transforma pe unii in fiare“.
Daca ar fi fost mai putin ezitant si mai putin obisnuit cu fuga de adevar, ar fi fost si mai explicit. Ar fi spus, cu amaraciune, ca, de-a lungul tranzitiei, Romania a devenit o jungla. O jungla unde e ridicol sa mai discuti despre idealuri, deoarece te lovesti la fiecare pas de „fiare“
