Fac parte dintr-o generatie de impatimiti ai artei, care a avut norocul sa-si petreaca aproape 70 de ani din viata, zi de zi, in mijlocul scriitorilor si artistilor, inclusiv si cu precadere al celor mai de frunte, al celor mai ilustri, al celor mai inzestrati. De la ei am invatat ca intelegerea fenomenului creatiei presupune sa fii constient ca un minuitor de condei, dalta sau penel se afla in fata unei probleme ce isi cere dezlegarea. Lasind deoparte exceptiile care confirma regula, nu lucreaza orbeste, ci calauziti de o problematica si o finalitate dublate, ce-i drept, de instinct, dar un instinct mereu controlat; numai ca – in cazul particular al lui Mladin – actul artistic e supravegheat pe ascuns, incit totul sa para spontan, dintr-un jet, cind de fapt e rezultatul unui efort meditativ si al unei munci fizice in plina tensiune. Privind lucrarile de aproape, constati adesea ca ai de-a face cu multiple straturi de culoare, cu suprapuneri transparente alternind cu punctari sau chiar mici suprafete opace; recunosti dire, stropituri, urme de pensulatie generatoare de puternice contraste cromatice cald/rece, de natura sa se exalte reciproc, in jocul inviorator al dinamicii gestuale. Daca privesti de departe, percepi o seama de fluide colorate in ulei, obtinute dupa o reteta proprie, care ii particularizeaza pictura.
In mai tot ce realizeaza Mladin ca pictor, predominant mi se pare racursiul, acea reductie perspectivica, selectie preferentiala pentru drumul drept, perpendiculat pe suprafata, ce duce la o abordare frontala. Stai dintr-o data fata in fata cu realitatea, dar o realitate aproape intotdeauna supradimensionala si, prin aceasta, extrapolata registrului ei obisnuit, capatind astfel un statut de sine statator, care depaseste strictetea modelului. Modelul e proiectat catre un altceva. Acest altceva te ia in stapinire, te supune unui proces de obsed
