Ce aţi face dacă aţi putea să luaţi acum viaţa de la capăt ? a fost întrebată Marguerite Yourcenar într-unul dintre interviurile cu care a fost asaltată cînd a împlinit 80 de ani. Scriitoarea a evitat, dacă-mi amintesc bine, o replică spectaculoasă. N-a spus nici măcar ceva tranşant de tipul "aş face la fel" sau "aş lua-o pe drumul celălalt". Citindu-i răspunsul de eschivă, reprodus într-una din revistele franţuzeşti care ajungeau cu greu în România ceauşistă şi circulau apoi pe la lungi lanţuri de prieteni, am fost teribil de dezamăgită. Aveam vreo 20 de ani, cu aproape 60 mai puţin decît celebra prozatoare şi credeam cu tărie că viaţa ne pune în faţă două soluţii, una bună şi una rea. Dacă apuci 80 de ani, nu ai altceva de făcut decît să te uiţi în urmă şi să stabileşti cum ţi-ai făcut treburile în viaţă. Dacă ai învins, spui: "într-o nouă viaţă aş face la fel". Dacă ai fost învins spui: "aş face exact pe dos decît la prima încercare". Pe scurt, la 20 de ani aveam încredere în a doua şansă, eram convinsă că îţi poţi limpezi destinul din numai două încercări.
Mai mult decît răspunsul (pe care acum regret teribil că l-am uitat) mi-a fost însă de folos întrebarea reporterului anonim care luase interviul. Am devenit, de atunci, atentă la tema unei alte şanse, atît în cărţi sau filme cît şi, din păcate, în propria viaţă, unde orice a doua şansă marchează una anterioară, ratată, care lasă urme şi te costă. Am întîlnit "a doua şansă" pretutindeni în literatură, în încercările biblice sau ispitirile la care nu oricine ştie să spună de la început Vade retro Satana!, în basme unde întotdeauna primele două încercări sînt ratate, dar, cu necesitate a treia e reuşită, în motivul literar al "rătăcirilor" de tinereţe. În genere personajele biblice, eroii de basm şi personajele din cărţile cu "păcate ale tinereţilor" greşesc cu folos şi procedează, după ce au pie
