Muzica literaturii bune

Deschidem romanul Lumea în două zile, publicat pentru prima oară în 1975, cu sentimentul că punem în funcţiune o veche boîte ŕ musique, care a încântat generaţii anterioare. Nu i-au ruginit mecanismele? Nu cumva ne va oferi în loc de muzică un sunet răguşit?

Răspunsul este nu. Romanul funcţionează perfect, făcându-ne să auzim încă o dată muzica literaturii bune, atât de uşor de recunoscut. Dintre paginile lui se revarsă valuri de farmec literar.

Momentul în care Felicia, aflată în patul conjugal, se desprinde din somn, în timp ce soţul ei, Antipa, încă doarme, ne rămâne pentru multă vreme în minte, ca o melodie mozartiană:

"Somnul. Te desprinzi greu ai fost eşti departe adânc înfundat difuz nu are miros nu are culoare metamorfoză destrămare disproporţii pătrunderi respingeri ce este tare este şi moale şi vâscos transparent opac marginile în fumegare mijlocul pretutindeni morţii sunt vii timpul o licărire dintele iese uşor părul curge unghiile se desprind fără durere muchiile pâlpâie adânc încet unduitor lunecă trece câinele este duşman calul mire casa năruită o prevestire apa grijă zborul plăcere fuga neputinţă timpul este golul cădere fără aer gândul ascuns falduri forme luminoase creştere violentă expansiune rostogolire furia pofta... Încă eşti acolo. Ceva se întoarce la tine. Din adânc dinăuntru te ridici. Lumina luminează dar mai eşti acolo. Veghea se întrupează dar eşti încă acolo. Liniştea e în tine, frica în tine. Un picior se mişcă, o mână se mişcă. Sângele creşte. Aerul intră în tine. Încă eşti acolo, dar eşti şi aici. Sunete zgomote din afară acum. Mirosul. Acolo impulsuri se pierd, se ascund, capul se răsuceşte încet, gura se deschide, muşchii se întind, oasele ascultă. Dar întâi în ochi se întâmplă ceva. Apoi în măruntaie. Trupul tău devine al tău, are greutate, primeşte şi dă. Eş