Se înţelege că după cei zece mii de ani, aproximativ, de existenţă organizată, de la egipteni sau mai dinainte, până la formele budismului, creştinismului, la iudaisn, islamism" fiecare ciclu de civilizaţie a avut Dumnezeul lui, unul şi Acelaşi, însă diferit interpretat. Istoria religiilor este una zbuciumată ca relatare umană, raportată la transcendent" Din ea fac parte toţi zeii, toate Personajele imaginate, cu firea, caracterele lor reieşind din acţiunea şi din faptele săvârşite, ca- n romane" E spiritul vremii să-şi croiască stăruitor un drum şi un înţeles cât mai larg în viitor. Cândva. Eventual, încă o reformă. Pătrunsă de ideea că tot ce priveşte Divinitatea, căutările ei stimulate de elanul ştiinţelor, trebuie să ducă la o credinţă extinsă, adâncită, la un alt fel de naraţie, sacră, dar naraţie totuşi" Istoria speciei umane, în esenţă, este povestea acestui efort îndelungat de cunoaştere, de auto-cunoaştere. Întâi, povestea Omului însuşi, în a cărui fiinţă gânditoare Cel de sus pare să se recunoască, după teologii unor religii monoteiste. Timpul fiind Fluviul pe care ele plutesc de multe milenii încoace. Creştinismul având numai două mii de ani.
***
Totuşi, creştinismul, îndeosebi catolicismul, a trebuit să înfrunte în această perioadă, pe lângă asaltul necredincioşilor de tot felul, musulmanii, de pildă, gata să ocupe Europa, - un inamic mult mai primejdios decât aceştia, - omul de ştiinţă. Nu e semnificativ faptul că procesul lui Galileo Galilei a fost anulat de Vatican abia de curând, după 360 de ani de la şoapta celebră a marelui învăţat îndărătnic e pur si muove, - ca să nu fie ars - şi totuşi se mişcă, - pământul în jurul soarelui, şi nu invers...
Arderea pe rug în două-trei secole demenţiale a fost, printe altele, crima cea mai abominabilă, mai bicisnică, a dogmatismlui orb, care o mie şi ceva de ani s- a
