Alături de Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Eugen Ionescu, Cioran ş. a., B. Fundoianu se numără printre cei cîţiva scriitori români cu o dublă carieră literară: o parte din textele pe care le semnează sînt concepute în limba română, cealaltă parte în franceză. Studierea raporturilor dintre scrierile lor în română şi cele în franceză devine astfel indispensabilă pentru corecta cunoaştere a acestor personalităţi. Deşi la prima vedere "trecerea" de la o limbă la alta reprezintă doar o schimbare de haină lingvistică, "fiinţa" scriitorului rămînînd aceeaşi (nu s-a spus despre Panait Istrati că e... scriitor român în haină lingvistică franţuzească?), în realitate asemenea transferuri sînt mult mai complicate. Pentru scriitor limba nu este, lucru prea bine ştiut, un simplu instrument pe care-l poţi înlocui fără probleme. Ea e coloana vertebrală a fiinţei sale spirituale; schimbarea limbii în care scriitorul se exprimă conduce la modificări esenţiale, inclusiv la remodelări ale personalităţii creatoare. Povestitorul de limbă franceză Panait Istrati e "altcineva" decît gazetarul socialist de limbă română cu acelaşi nume; dramaturgul Eugčne Ionesco nu este versiunea în limba franceză a criticului şi pamfletarului Eugen Ionescu. între cei doi termeni ai acestor "cupluri" există, fără îndoială, multe elemente comune " dar între scriitorii omonimi, cu identităţi diferite în limbi diferite, distanţa e apreciabilă. Studierea modului în care personalitatea creatoare se "multiplică", apărînd într-o ipostază nouă nu e, desigur, lipsită de relevanţă.

Examinarea textelor semnificative pentru atitudinea faţă de literatura română ale lui B. Fundoianu/Benjamin Fondane devine aşadar un prim pas într-o asemenea cercetare.

înainte de a deveni scriitor de limbă franceză, Fundoianu desfăşoară o febrilă activitate de critic literar, de eseist şi de gazetar cultural în rom