N-are rost să ne facem iluzii sau să ne prefacem că nu pricepem un adevăr indubitabil: dacă place lui Dumnezeu ceva, acolo vom descoperi, mai devreme sau mai târziu, şi măturoiul unei cozi negre, stufoase şi mirosind a smoală clocotindă. Aşa a fost şi la "europenele" din Portugalia... Deoarece, încă de pe la "sferturi", echipa selecţionerului Lucifer, sosită devreme şi cu tot staful în cantonament, începuse să acţioneze cu "bătăi pe umăr" şi cu păroase obstrucţionări pe la ţurloaiele celor plăcuţi Domnului. Şi, de parcă nu ar fi fost de-ajuns: pe la "semifinale", de undeva, din labirinturile "vieţii de după moarte", se auzeau în noapte, în toată macabritatea lor, castaniete lovite furios de un matador pocnit zdravăn la capătul de jos al coloanei vertebrale de cornul taurului, acompaniate aiurea de o canţonetă bocită sfâşietor de un gondolier reumatic, totul dominat de răgetele rockerist-milităroase ale unui caporal interbelic ameninţat cu încarcerarea. Ca să nu mai spun că, în timpul recitalului, fără să se sinchisească de nimeni şi de nimic, un grec impasibil, în ritmul unui dans/râs homeric (sau homerian ?), înfuleca un cocoş galic cu fulgi cu tot privind amuzat la televizor cum fantoma unui navigator englez, cu apucături de corsar, bântuia prin Strâmtoarea Gibraltar doar-doar l-o putea înşfăca pe descoperitorul Americii pentru a-l lăsa fără documente care să-i ateste cetăţenia portugheză... Şi, ca lucrurile să fie şi mai clare, pentru prima dată simpaticul craniu a răspuns cutrmurând întreaga ţară-mamă a prinţului danez pocnit pe loc de apoplexie:

-Sunt Jan Hus, ereticul, şi mai slăbeşte-mă cu întrebarea aia de moderator tv idiot!...

Pleonastic vorbind, extraordinar de năucitor calvar, atestând că "O stafie mişună din nou prin Europa"...

Sigur că, în mod firesc, noi, românii, aveam datoria, frumoasă şi despovărătoare