Pe masinile de cusut a inceput sa se puna praful(Foto: )
Munca la masina de cusut sau surfilat nu le mai atrage deloc pe sibience. Desi firmele de confectii sau textile se inmultesc pe zi ce trece, iar exporturile din domeniu ocupa primul loc in judet, numarul salariatilor se reduce.
Penuria de confectionere - caci femeile reprezinta peste 90 la suta din numarul celor care muncesc in acest sector - este puternic resimtita de patronii societatilor, care se plang ca nu isi pot onora comenzile.
Pe de alta parte, liderii sindicalistilor din industria textila si a produselor textile spun ca nu ar trebuie sa mire pe nimeni faptul ca femeile nu se inghesuie sa lucreze, pentru ca aici au parte de cele mai reduse salarii din tara, iar programul de lucru este, adesea, infernal, fiind necesare ore de munca suplimentara. In plus, conditiile de lucru sunt destul de dificile.
Patronii spun, la randul lor, ca nu pot creste salariile, din moment ce darile catre stat sunt atat de ridicate, iar Guvernul nu se implica mai deloc in sustinerea acestor sectoare ale industriei, foarte profitabile pentru economia tarii, de altfel. Mai mult, chiar, ei sunt nemultumiti de concurenta „neloiala” pe care le-o fac firmele mici, unde se presupune ca se munceste la negru.
Salarii nestimulante
Industria confectiilor si textilelor a fost, dintotdeauna, „copilul sarac” al economiei romanesti, iar salariile s-au situat la nivelul cel mai de jos. Cu toate acestea, productivitatea a crescut, din 1990 incoace, de 2,5 ori, in timp ce, la salarii, nu s-a vazut aceeasi dimanica.
„Potrivit unui studiu facut de Cartel ALFA la nivel national, in textile, productivitatea crescuse, la nivelul anului 2001, fata de 1990, cu peste 250 la suta, in timp ce salariatii sunt cei mai prost platiti din tara”, spune Marius Vingerzan, liderul filialei Si