Nopţi de iunie cu fotbal din Portugalia lui Pessoa şi Figo: cine le-a dormit, nu merită. Eu, care sînt un împătimit, am stat treaz. N-am pierdut nici un meci. Nici o repriză. Nici măcar plicticoasa întîlnire dintre Elveţia şi Croaţia ori aceea trucată, în spiritul socialismului scandinav biruitor, dintre Suedia şi Danemarca. Le-am văzut pe toate, preţ de 90 sau 105 sau 120 de minute, plus penaltiurile, unde, prin tradiţie, cei mai buni trag afară, de la Roberto Baggio la Beckham şi Ibrahimovici. Şi nu-mi pare rău. Printre picături, m-am uitat la tenis şi la noua stea, Şarapova, şi m-am gîndit la Turul ciclist al Franţei care stătea să înceapă cînd Wimbledonul şi Eurofotbalul erau deja în finală.
Să vă spun ce mi s-a părut mie mai interesant. Am avut revelaţia că e mult mai bine să vezi fotbalul la televizor decît din tribună. Nu numai că vezi detalii (apropiate, mărite) care pe teren îţi scapă, dar ai reluări, care l-ar fi obligat pe Colina să dea cehilor un unsprezece metri cuvenit şi pe Meier să acorde englezilor un gol la fel de decisiv pe cît de adevărat. Vin cu o sugestie la forurile internaţionale: în loc să alerge pe teren, arbitrul să stea pe bancă şi să privească la televizor meciul; altfel zis, să fluiere pe e-mail. Dacă voi fi ascultat, greşeli grave nu vor mai exista. Şi pînă şi rusul Ivanov, amicul nostru, ar începe să deosebească culorile cartonaşelor. Cît despre arbitri precum portughezul Batista şi spaniolul Gonzales, nimeni nu i-ar mai convoca vreodată, fiindcă ei nici la televizor n-ar vedea mai bine. Sau i-ar convoca să ţină conferinţe, ca italienii pe Moreno, după Mondialul asiatic.
La televizor, mi-au plăcut două echipe. Din tribună, nu ştiu cum s-au văzut ele. Dar pe micul ecran, au fost superbe. Cehia, mai întîi. Şi dacă de patru ori inspiratul Brückner ar mai fi avut şi a cincea oară inspiraţie, în semifinală,
