Chiar si pentru un om mai putin avizat a devenit evident ca a fi ziarist in Romania nu este tocmai o fericire. Dincolo de pumnii, palmele si suturile pe care jurnalistii le incaseaza saptamana de sapta-mana, se intrevede ceva cu mult mai grav: incalcarea libertatii de exprimare.
Referindu-se la pericolul ce paste o societate din acest punct de vedere, Thomas Jefferson, cel de-al treilea presedinte al Statelor Unite, scria, in 1787: «Baza Guvernului nostru fiind opinia cetatenilor, primul si cel dintai obiectiv trebuie sa fie acela de a pastra acest drept; si daca ar trebui sa decid intre a avea un Guvern fara presa sau o presa fara Guvern, n-as ezita nici o clipa
sa prefer a doua varianta».
Ceea ce era limpede in America anului 1787 este inca departe de a fi inteles in Romania anului 2004. In ultima luna, alte patru incidente s-au adaugat sirului violentelor la care au fost supusi ziaristii postdecembristi.
Semnalul ca s-a deschis sezonul la ziaristi a fost dat de patronul unui hotel de pe litoral, care a luat la bataie jurnalistii care au indraznit sa-i treaca pragul alaturi de o echipa de inspectori.
A dat apoi exemplu de cum nu trebuie sa se poarte cu mass-media chiar presedintele Iliescu, care, iritat de intrebarea privind demisia premierului, a lasat diplomatia la o parte si le-a aruncat verde-n fata celor care-l intervievau ca pur si simplu asta nu-i priveste.
Am aflat cu acest prilej ca opinia publica nu are dreptul sa stie cand isi da primul-ministru demisia, aceasta fiind socotita «asa un bagatel lucru», incat chiar nu se face sa deranjezi un presedinte venit de la o degustare de vinuri.
Apoi, un judecator de mahala, al carui nume, din respect pentru un om bolnav, nu-l voi mentiona, a considerat ca o relatie normala cu presa este aceea in care te repezi cu potop de insulte scab
