Un tine-caii cazut in picioare de pe fusteii unei scari care l-a tot propulsat in varfuri sociale, un sferto-doct care, daca a subtilizat un pian, crede ca se pricepe la cultura, asadar un poarta-mapa-sapca-vorba uita cine e si-si aminteste c-a fost sefoi, drept care se zburleste la cine-i permite si da verdicte agramate cui nu-l cunoaste. La o festivitate solemna, cu un moment religios inclus, in calitate de crestin si scolit la scoala iubirii de Dumnezeu, fredonam dimpreuna cu cei ce dau raspunsuri sacerdotului vorbele cantarilor divine. Tasti-basti cu tupeu si obraz barbierit degeaba vine in timpul ceremoniei si ma admonesteaza, in vazul unor VIP-uri invitate la festivitate, ca sunt indisciplinat, ca-i nesocotesc indicatiile lui de protocol cantand in formatie sau parasind locul stabilit de el, plus ca intru in relatie cu personalitati cu care nu are dreptul sa intre decat anumiti jandarmi, necum eu, nimeni de la cultura, educatie si valorificarea traditiilor, inclusiv acea traditie a cinstirii eroilor, de care este vorba in propozitie. Am tacut si am zis am inteles, vreo cativa colegi (generali) s-au strambat si s-au mirat vazand ce patesc si-n subordinea cui am ajuns, acuzandu-ma ca mi-am pierdut curajul, demnitatea, verticalitatea. Faptul a trecut inghitit de valmasagul cotidianului, dar la un alt ceremonial religios, unde majoritatea celor (crestini si credinciosi) de fata murmurau cantarile dascalilor, am intrebat daca e... protocolar. "Pai, nu stiti cum spune canonul: cine canta se roaga de doua ori!" Cu gandul la specialistul meu in astfel de cantari (necum bisericesti si, desigur, neortodoxe) pentru urechi de sefi, inchei in chip christic: "Iarta-l, Doamne, ca nu stie ce face!" Nici pentru ce ia solda, as adauga, daca n-as sti ca pacatuiesc cu gura. Amin! Un tine-caii cazut in picioare de pe fusteii unei scari care l-a tot propulsat in varfuri sociale, un