Deocamdată, sondajele din Statele Unite nu indică un cîştigător cert: candidatul republican George W. Bush jr., preşedintele în exerciţiu, scade, candidatul democrat, senatorul John Kerry urcă; după concluziile acre din rapoartele comisiilor de investigaţii, vine concediul, convenţiile partidelor, prostiile care pîndesc după toate colţurile, aşa încît rezultatul alegerilor din noiembrie este deschis. În ceea ce-l priveşte pe Bush, problema e dacă rezultatele pozitive ale economiei vor izbuti să compenseze în dezbaterea publică analiza greşelilor din politica externă de după 11 septembrie 2001. Senatorul Kerry ar trebui să-i convingă nu doar pe adversarii Casei Albe de sub lozinca "oricine, numai nu Bush", ci şi pe cei care îşi doresc ceva mai mult: o anume politică şi anume rezultate. Fiu de diplomat, absolvent al unor universităţi de prestigiu, veteran al războiului din Vietnam, căsătorit cu o femeie extrem de bogată, membru al Congresului de 19 ani, Kerry nu reprezintă idealul politicianului simplu, cu un discurs direct, nesofisticat, capabil să comunice. Lista voturilor sale din Senat nu dovedeşte opţiuni clare în ideile care îi deosebesc pe democraţi de republicani. Kerry a votat, cînd Bush le-a cerut, fondurile necesare pentru campania din Irak. Acum spune: "Ei au greşit şi soldaţii au murit din cauză că ei au greşit. Şi America plăteşte miliarde de dolari pentru că ei au greşit. Şi aliaţii ne-au părăsit pentru că ei au greşit". Acest tip de oratorie este rareori folosit de domnul Kerry, el preferă analizele nuanţate şi prezentarea argumentelor contradictorii, ceea ce face din el un candidat respectat, dar nu iubit, chiar şi în propriul partid. Membrii secretariatului său de la Senat povestesc că orice text de pe ordinea de zi este de atîtea ori întors pe faţă şi pe dos, încît ei nu ştiu, pînă în ultima clipă, cum va vota Kerry. Este evident că democraţii