Patru fete din provincie au fost aduse de o profesoară (sau mătuşă) la mare. Cu vîrste de cel mult 14 ani. Probabil au cîştigat vreo olimpiadă sau vreun premiu. Patru graţii neformate încă şi păzite cu străşnicie de binefăcătoarea lor. Nu foarte vesele, la vîrsta îngîndurărilor şi, mai ales, a visărilor. Una dintre ele chiar părea adesea cu mintea departe, pe plaiuri încîntătoare. În timp ce asculta poveştile celorlalte, mereu lăsa capul pe spate şi închidea uşor ochii, exclamînd fericită: "vai..., ce frumos". Rămînea cîteva clipe într-o reverie, plină, după toate aparenţele, cu pajişti mirifice şi oameni buni la suflet. Cea de-a doua era creaţă, cu nasul mare, iute la replici şi foarte simpatică. O viitoare şefă de departament PR. A treia avea un păr blond şi lung pînă la brîu, ochi albaştri şi o siluetă de copil. Vorbea puţin şi asculta sau cel puţin se prefăcea că le ascultă pe celelalte cu mare atenţie. A patra, cu tenul măsliniu şi ochii alungiţi, părea să fie vreun neam de tătăroaică. Îşi ţinea părul strîns la spate şi avea nişte cercei rotunzi, mari şi roşii din plastic. Toate patru purtau pălării de paie care le protejau de soare, dar le dădeau şi un aer uşor retro. În acelaşi timp, toate aveau poşete în care-şi ţineau, bineînţeles, telefonul mobil. Veneau de la plajă unduindu-şi umerii, cu nisip încă rămas pe gleznele subţiri, cu pielea

tot mai bronzată în fiecare zi, cu perişorul de pe antebraţe blonzit şi el de soare. Fiindcă..., trebuie să recunosc, le-am urmărit mai multe zile la rînd. La început poate fără să-mi dau seama şi fără voie, apoi din ce în ce mai conştient şi tot mai curios. Mîncau la restaurantul aceluiaşi hotel, chiar la masa de lîngă a mea. La un moment dat, am avut ocazia să aud cîte ceva real, de acolo, de la masa lor. N-aş zice că am tras cu urechea, dar... au vorbit ele mai tare. "Mai ştii, îi zicea creaţa tătăroaicei, cîn