Plec spre Pîrlita, un sat din Călăraşi. Înainte de asta am de dus pe cineva la gară.

9001 9001 este cel mai bun tren pentru cineva de care vrei să te debarasezi. Duminica, mai ales, dacă-l încarci, îl duci comod la ora 9 fără zece. Iar pînă la cap de linie nici nu te costă mult. 118 mii lei. Eu m-am debarasat de ceea ce părea o femeie. Un prieten vechi m-a rugat s-o încarc cu tot cu catrafuse şi s-o pun pe tren. Era ţărancă şi venise în Bucureşti să-şi trăiască bătrîneţile trebăluind pe la boieri. Dar a dat-o pe drog şi băutură. Avea valiza aia maro deschis, pătrată, avea rucsac de ăla gen Vitoria Lipan, avea trei-patru sacoşe şi nu se urcase în viaţa ei într-un autoturism. Nu ştia pe unde e intrarea în maşină. Pe locul mortului stătea cu trunchiul îndoit, de parcă s-ar fi aplecat peste pervaz, să vadă cine trece pe stradă. Ajunşi la Basarab, în maşină, se învîrtea în picioare, neştiind unde este uşa de coborîre. I-am deschis-o ca unei regine. Şi-a luat bilet şi mi-a cerut voie să-şi ia un covrig cu susan alb, un corn cu gem şi o apă. Pe peron, alţi debarasaţi. Gigel ducea nenorocita la ţară şi se plîngea pe mobil că tot în seara asta se va întoarce. I-a dat nenorocitei nişte apă într-o cutie de margarină Linco. Dalmaţiana nici nu a vrut să lipăie. "Bă, lăsa păr şi puţea, dă-o dracu' de nenorocită!" Pe o geantă de aia, de făcut Turcia, zăcea o cucoană cu doi copii, îi conducea la bunici. Avea tocuri cui şi învîrtea mobilul, aşteptînd. A fost sunată: "Da, vin diseară, iubi, normal, vin direct la tine!". Copiii erau lăsaţi în gară la Ciocăneşti. Mai încolo, un comando format dintr-o femeie şi doi bărbaţi care trăgeau de valize: "Tată, nu e altă soluţie, mama moare liniştită acasă, ce să fac, s-o duc eu cu camionul? Ştii cît costă? Aşa, uite, e pe picioarele ei, coboară frumos la ea în sat... are rude, are tot, tu stai aici să faci analizele la prostată." Ta