Cand se vorbea despre Bucuresti, am auzit de mai multe ori, in provincie, termenul „cloaca“. Nu m-am simtit jignit, intelegand ca se facea referire la Bucuresti ca loc principal de colectare a murdariilor din politica.
Am ramas la afirmatia ca Nastase, ca „om de stanga“, e un impostor. Daca ironia lui Ortega y Gasset ca „stanga si dreapta sunt doua forme de a fi imbecil“ mi se pare o gluma, nu cred ca „a fi de stanga“ sau „a fi de dreapta“ e totdeauna o optiune serioasa. In cazul lui Nastase, nimic nu-l recomanda ca „om de stanga“.
Cariera lui politica a fost decisa de ratiuni carieriste. Dupa ’89, a „mirosit“ ca la stanga e rost de ceva scaune importante. „Burjui“ prin aspiratii, „ciocoi“, prin vocatie, Nastase e, ca lider al unui partid social-democrat, in situatia unui tenor care-si ingroasa vocea pentru a canta o partitura de bas.
Si, cum nu e un demagog prea bun, se vede de la o posta ca minte, ca se preface, cand mimeaza compasiunea pentru cei saraci.
Ar mai fi de zis ca Adrian Nastase s-a bucurat de putere fara sa fi trecut, macar, o data, singur, prin vama votului direct. A stat mereu pitit intr-o „lista“. Din acest punct de vedere, Basescu ii e superior.
Logic ar fi, deci, ca presedintele PSD sa fie mai retinut, mai prudent. Nu zic mai „modest“, caci i-am cere prea mult d-lui Nastase. Din pacate, insa, adrenalina lui o ia inaintea inteligentei, incat nu-si poate tine sub control megalomania. Rezultatul? Nastase vitupereaza impotriva coruptiei avand acum, zic unii, o avere fabuloasa.
Stransa din ce? Din leafa? Daca lui Ion Iliescu nu-i pot contesta doua calitati indiscutabile, aceea de a nu fi corupt (el, personal, caci la umbra lui au „puit“ nenumarati mari corupti) si de a fi la locul lui „la stanga“, Nastase nu poate starni decat zambete cand vrea sa para preocupat de „justitia sociala“.
Nu-l
