- N u vă supăraţi, jucaţi bridge? Grizonat şi gol, domnul care a venit pînă la masa unde îmi beam berea pentru a-mi face această întrebare este surpins de răspunsul meu negativ. Pleacă politicos şi resemnat: nici măcar bărboşii ca mine nu mai sînt ce au fost... Sîntem pe plajă la Vama Veche. Sînt însă doar în trecere, grăbit să mă întorc acasă, la 2 Mai. Acolo pare să se fi instalat, relativ stabil şi coerent, boema comodă (vorba unui turist: "boem, boem, dar orice boem din ziua de astăzi vrea şi nişte condiţii omeneşti"). Gazdele de aici adaugă în fiecare an cîte ceva la curţile şi casele lor pentru a fi pe placul acestor turişti care au mai îmbătrînit, cu baticurile lor colorate la gît. Condiţiile de la corturile de nudişti nu sînt neapărat mai "omeneşti", dar locul este mai tihnit decît printre corturile de la Vama Veche. Iar maşinile înşirate de-a lungul drumului plin de gropi, acelaşi de cînd îl ştiu, sînt, în marea lor majoritate, la peste 10.000 de euro bucata. În golful de la cherhana e greu să mai găseşti o masă în week-end, dar, totuşi, nu există impresia de aglomeraţie. Feţele se schimbă de la an la an, dar se păstrează totuşi impresia de déjà-vu. Mă simt aşadar în largul meu, ca şi cum aş fi plecat doar puţin, anul trecut, cu nişte treburi la Bucureşti. La Vama Veche, cum nu mă mai duc de mult să-mi "caut pereche", mă simt însă înstrăinat. Dar mă fascinează spectacolul. Căci este un spectacol! Spre deosebire de 2 Mai, care a fost un sat aşezat, cu localnici deveniţi personaje legendare, precum tanti Miţa sau Vanea, Vama Veche a fost totdeauna un cătun pierdut, propus, de altfel, spre desfiinţare administrativă. Acolo, înainte de '89, legendară era doar plaja, iar cei mai cunoscuţi localnici erau... "clujenii", pionierii acestui Far West alternativ. După '90, în 2 Mai oamenii au început să se calce pe picioare, dar nu au putut disloca total un spaţi