Negru. Apoi, portocaliu. Verdele crud al primăverii invadează partea de jos a ciobului. Albastrul este şi el pregătit să apară, ca o aripă de înger, undeva, pe sus. Eu voi desena al cincilea anotimp, a spus fetiţa, văzînd bucata diformă de sticlă. Şi a luat pensula, cu greu, pentru că degetele nu o ascultau întocmai, a înmuiat-o în tempera şi a trasat cu încordare primul val de mare. A desenat cu atenţie primii muguri de primăvară. Apoi focul de august. Şi ploaia de toamnă care, într-o furie de moment, a despuiat pămîntul de toată parura de iarbă. După care a aşternut, cu alb, zăpada. Cuminte şi tăcută.
Asociaţiile de părinţi Un părinte al cărui copil s-a născut sau a dobîndit un handicap fizic sau mental. O călătorie, spunea cineva, a cărei destinaţie necunoscută te ia prin surprindere. Momente grele pe care trebuie să le depăşeşti. În care ai nevoie de un seamăn într-ale suferinţei pe umărul căruia să poţi plînge. "Seminarul Internaţional al Organizaţiilor de Părinţi ai Copiilor cu Dizabilităţi din Europa" s-a desfăşurat timp de trei zile din iulie. 7, 8 şi 9. În sala de conferinţe a hotelului Caro, în cadrul proiectului "Consilier" al Centrului de zi "Aurora" finanţat de PHARE. Italia, Franţa, Republica Moldova, Macedonia, Serbia, Muntenegru, Albania, România. S-au pus întrebări. S-au aşteptat răspunsuri. S-a creionat tapetul: integrarea copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi în comunitate. Dezinstituţionalizarea. Învăţămîntul la domiciliu. Continuarea învăţămîntului de opt clase. Angajarea. Vestul Credeţi că problemele pe care le întîmpină persoanele cu dizabilităţi din Franţa sînt aceleaşi cu cele din România? Philippe Miet ("Association des Paralysés de France") spune că da. Cel puţin problemele de fond. Cele aflate la nivelul societăţii. Desigur, drepturile şi serviciile medicale în Franţa sînt incomaparabil mai bune, dar, ca şi aici, probleme de in
