Preocupată de ecourile celor două numere belicoase ale Dilemei vechi, după care, orice ar zice oricine, lucrurile par mai limpezi, în asumarea, insuficienţa sau "demnitatea" lor, am trecut poate prea repede peste o "ceartă" colaterală care ar fi putut foarte bine intra în tema noastră. Nu m-aş grăbi să mai bifez un scandal, în "atmosfera toxică, ca după un bombardament atomic" în care pare să trăiască Luminiţa Marcu (v. Evenimentul zilei din 11 iulie), dîndu-ne senzaţia că am deţine - aviz investitorilor - un buton roşu în redacţie. Dar discuţia mi se pare semnificativă pentru dialogul surzilor care s-a încins de o vreme încoace în revistele culturale, inclusiv Dilema veche. Polemica la care mă refer a început cu un articol semnat de Cristina Modreanu în Adevărul literar şi artistic din 27 aprilie. Articolul se numea Pariul pe tineri şi deplîngea, folosind metafora unui troleibuz ticsit al culturii, soarta "tînărului decis să facă drumul acesta" (adică pe cel al culturii), în picioare, înghesuit ca vai de lume, primind coate între coaste, simţind (aproape erotic) "un picior suit pe bombeu" şi o "respiraţie ameninţătoare în ceafă". Ultima, îmi imaginez, trebuie să fie a confraţilor, căci dinozaurii culturali par să aibă locurile la fereastră şi nu suflă decît în ceafa egalilor. Semnatara deplîngea faptul că mastodonţii "iau decizii, semnează state de plată şi dirijează banii de la buget". Simpatic articol, îmi amintesc că am rîs cînd l-am citit prima dată. Între timp jurnalista a fost trasă de urechi atît de Cronicarul României literare, cît şi de Ştefan Agopian în Ziua literară. Bref, Cronicarul îi spunea că tinerii au drumul afirmării deschis, dovadă cariera jurnalistei de la Adevărul literar şi artistic, iar pentru poziţii de decizie ar fi cazul să mai aştepte; Ştefan Agopian, aplicat şi alambicat cum îl ştiţi, a purtat-o pe Cristina Modreanu prin Platon (Re