Predicatul şi subiectul gîndirii franceze moderne sînt - în afara clişeelor de la care se alimentează imaginarul colectiv - evenimentul fondator şi intelectualul. Unul şi celălalt stau la baza oricărei reflecţii franceze profunde despre ceea ce înseamnă omul occidental, lumea de azi, societatea modernă. Ei construiesc împreună metanaraţiunea franceză, în ceea ce înfiinţează ea - fundamentele lumii laice - şi tot ei deconstruiesc printr-o altă metanaraţiune ceea ce între timp şi-a pierdut legitimitatea Istoriei - atunci cînd, prin discreditarea primei, îşi văd fraza pusă în pericol. Ei au trăit împreună - cel puţin au încercat şi adesea au reuşit, de 215 ani încoace - iar de mor, nu o pot face decît tot împreună. Ei au crescut, s-au împlinit din ameninţări şi încă prosperă graţie lor - aceleaşi care par să se repeadă neobosit la gîtul libertăţii şi al egalităţii, aducînd cu ele nori grei de constrîngeri şi privilegii: dacă ele nu există, ei le fabrică; dacă ele sînt altele, ei le ignoră. Ei sînt cei care satisfac, simetric oarecum faţă de dimensiunile gîndirii germane, nevoia de Sens a fiecărui individ care trăieşte în "raport cu infinitul" - cum spunea Descartes şi relua mult mai tîrziu Lévinas. Evenimentul, în primul rînd, este cel care satisface nevoia de origine (care este o nevoie de înrădăcinare) - aşa cum gîndirea romantică germană satisface aceeaşi nevoie prin postularea (metafizică a) perenităţii. Intelectualul, în al doilea rînd, satisface nevoia de identificare - de reprezentare - colectivă şi ea, la fel de ancestrală, aşa cum a satisfăcut-o poetul romantic german. Evenimentul şi intelectualul înfloresc din chiar moartea lui Dumnezeu: intelectualul proclamă evenimentul, justificîndu-şi astfel legatul. Dumnezeu a murit - Trăiască Intelectualul! Ceva s-a întîmplat în ultimele decenii în interiorul sacrei diade - pentru mulţi, astăzi, vestit cuplu de co