Opera inchisa Lumea literaturii si istoria ei numara, pe langa poetii "gospodari", foarte atenti la constructia, caramida cu caramida, a operei si imaginii lor (un Arghezi, un Sorescu, un Mircea Opera inchisa

Lumea literaturii si istoria ei numara, pe langa poetii "gospodari", foarte atenti la constructia, caramida cu caramida, a operei si imaginii lor (un Arghezi, un Sorescu, un Mircea Cartarescu), si autori lirici lipsiti complet de instinctul de conservare, risipitori pana la auto-distrugere (Eminescu, Nichita Stanescu, Cristian Popescu). in aceasta din urma serie intra si Virgil Mazilescu, poet mort la 42 de ani, dupa ce si-a zdrentuit, literalmente, trupul si psihicul intr-o boema prelunga si tragica si intr-o relatie erotica echivalenta cu un set suplimentar de suferinte. E drept ca poezia presupune, pe langa tehnica, o anume combustie interioara, o stare de gratie nascuta din cea de insecuritate. E greu s-o concepem alternand ideal cu somnul bun de dupa-amiaza si plimbarea kantiana prin targ. Dar ceea ce conteaza, in definitiv, este textul, rezultatul palpabil al acestor experiente, fie ele burgheze sau boeme, de interior cu transperantele trase ori de periplu bahic. Avem acum la indemana o editie integrala din opera lui Virgil Mazilescu, realizata cum scrie la carte de Alexandru Condeescu si aparuta, in excelente conditii grafice, la Editura Muzeul Literaturii Romane. Ea reuneste poemele, prozele, publicistica si paginile epistolare ori diaristice ale acestui autor pe cat de exigent artistic cu sine, pe atat de generos cu productia altora. Lasand deoparte textele "critice", care fac din mai multi mediocri si grafomani ceea ce ei insisi n-ar fi putut spera, precum si pe cele confesive, impregnate de suferinta, vodca si moarte, sa ne concentram putin asupra poeziei, cu avangardismul ei centripet si problemele de receptare pe care le ridica. Versurile lu