Cateva cifre din Raportul BNR pe 2003, legate de sterilizarile monetare, au trezit un interes major. Mai ales ca au fost asociate cu recenta decizie a Bancii Centrale de reducere a ratei dobanzii de interventie de la 20,75 la suta la 20 la suta.
Cifrele sunt impresionante. Pentru o reprezentare edificatoare, ele sunt raportate la PIB-ul Romaniei pe 2003, de 50,3 miliarde de dolari. Alaturandu-i operatiunile de sterilizare monetara, identificate cu fluxul depozitelor atrase de Banca Nationala, vom vedea ca volumul lor total este echivalent cu 38 la suta din PIB.
In crestere substantiala fata de 2002, cand ponderea lor in PIB a fost de numai 23,3 la suta. Costurile Bancii Centrale, in schimb, au scazut de la o pondere de 1 la suta din PIB la numai 0,6 la suta. Ceea ce inseamna ca Banca Nationala a sterilizat mai mult si a platit mai putin.
Dincolo insa de semnificatiile cifrelor, relevante fara indoiala, ma vad tentat sa detaliez sintagma “sterilizari monetare“. Pentru a evita etichetarea ei, de catre cititori, ca fiind absconsa. Nu atat din perspectiva primului sens al cuvantului abscons, de ceva greu de inteles, cat din a celui de-al doilea: ascuns, tainic.
Notiunea de sterilizare, folosita curent in operatiunile de politica monetara, nu ascunde nimic, nu are nimic tainic. Dimpotriva, este lamuritoare. Indeosebi prin faptul ca transmite un mesaj lipsit de orice echivoc.
Cand citim in ziare sau auzim la televizor ori la radio ca Banca Nationala sterilizeaza supralichiditatea din sistemul bancar, n-avem de ce sa cautam intelesuri dincolo de ceea ce exprima “la vedere“ cuvantul sterilizare, fiindca nu vom gasi.
Sensul e cat se poate de limpede: din totalul banilor aflati in banci, in depozite sau conturi curente, Banca Centrala, prin operatiuni de politica monetara, extrage continuu partea nefolositoare. D
