Traian, fiul soarelui. Un taran bucovinean in varsta de 97 de ani ne ofera o . adevarata pilda despre cum se poate imbatrani incet si frumos . O zi din viata unui taran sfant . Un crestet carunt, la capatul unui cerdac lung si pustiu, de casa batraneasca. Singur, Traian Ursascu se uita la soare, cu och...
Traian, fiul soarelui
Un taran bucovinean in varsta de 97 de ani ne ofera o
adevarata pilda despre cum se poate imbatrani incet si frumos
O zi din viata unui taran sfant
Un crestet carunt, la capatul unui cerdac lung si pustiu, de casa batraneasca. Singur, Traian Ursascu se uita la soare, cu ochii larg deschisi. Ii zambeste soarelui. Apoi ii rade. Ii rade cu pofta, cu gura pana la urechi. "Doamne, cat de minunat de bine pot eu sa traiesc!", se bucura el. Ca si cum s-ar mira. Iar ochii lui sunt albastri si limpezi, ca doua rotunduri de cer.
Pe bancuta asta din lemn sade vesel la fiecare inceput de amiaza. Acum, la ora douasprezece, si-a ispravit deja a treia rugaciune din zi. Prima a fost hat la miezul noptii, atunci cand il trezeste mereu un ceas nevazut. Chiar in clipa in care minutarul si orarul incremenesc unul peste celalalt, batranul tresare din somn si se ridica cu greu din asternutul sau alb, scrobit, mirosind a busuioc vested. Se apropie tremurand, prin intuneric, de iconita de sub candela si, inainte de a rosti obisnuitele rugi "de noapte", isi cere iertare Domnului "asa, ca de la un om", ca nu poate sta in pozitia ingenuncherii, atunci cand se roaga : "Doamne, nu pot altminterea. Na, ce sa fac, tare ma doare picioru... Daca se poate, Doamne, asa, din asternut, ii bine. Daca nu, Te rog, asculta-mi cuvantu meu si asa..." A fost ranit la piciorul drept in razboiul al doilea. Palma mainii stangi n-o mai are, a pierdut-o de la incheietura in razboiul prim (Ii multumeste insa zilnic lui Dumnezeu ca n-a fost
