Dan LUNGU
Raiul gainilor. Fals roman de zvonuri si mistere
Prefata de Mircea Iorgulescu,
Editura Polirom, Colectia „Ego. Proza“, Iasi, 2004, 196 p.
Nostalgii si tranzitii
Cine mai scrie, azi, despre „anii nebuni ai comunismului“? Ar fi, in linia intii, o intreaga generatie de prozatori (’80) pentru care centrul de greutate e fixat undeva, dincolo de bariera lui 1989. Atunci cind apare tranzitia (pe post de personaj caragialian) cu trena ei de blugi turcesti, mititei la gratar, alba-neagra, marci-dolari avem, seminte-sa-va-dam, adrian-l’enfant-prodige si care-ai-ciordit-ba-ca-te-tai, ea e un fel de continuare pestrita si bizara a climatului de dinainte de revolutie. Radacinile sint tot in mijlocul bancurilor cu Ceausescu, al cozilor interminabile, al celor doua ore de program TV garnisite cu Radio Europa Libera, ascultat pnv, in camara. Asta e lumea celor mai multi dintre scriitorii care au acum in jur de patruzeci de ani: generatia in blue-jeans, care asculta discuri cu Led Zeppelin si mergea la porumb ca la discoteca, sau, de cealalta parte, prelungirile limfatice, printre sorturi chinezesti si casetofoane „de la rusi“, ale unei lumi autarhice, „sfint trup si hrana siesi“. Decorul-sablon e cel al filmului Asfalt Tango. Putini reusesc sa scrie despre ultimii cincisprezece ani fara sa mute totul, cu arme si bagaje, in „iepoca odiosului“. Peste tot apar dezradacinati ai tranzitiei, nostalgici care-si amintesc viata „de dinainte“, linga o jumatate de tuica, pensionari debusolati de disparitia cozilor, „lucizi“ care incearca sa (se) convinga, ezitant, ca „pe vremuri nu se traia mai bine“. Viata bate filmul si, in orice caz, filmul bate literatura – am vazut-o la Nae Caranfil!
Nu stiu daca aceasta tentatie de a scrie, din nou si din nou, despre comunism e buna sau rea. Multe lucruri trebuiau spuse, filonul ma