Greu de situat, de inclus, acest ex-centric Istrati. Aici imi pare a se afla meritul principal al lui Mircea Iorgulescu: nu forteaza o categorisire, isi urmeaza personajul din port in port fara a incerca sa atraga atentia prin speculatii inutile (oricat de sclipitoare ar putea ele fi). De altfel, viata - ca si opera - lui Panait Istrati ofera prea multe (si, in acelasi timp, prea putine) date pentru a fi nevoie de "umplutura"... A-l urma in periplurile sale inseamna de fapt a-i crede cuvintele, a accepta o infuzie "soc" de viata in corpul textual. E nevoie de multa incredere, dar si de privirea hermeneutului pentru a descifra "realul" in text. Este poate, in cazul unui scriitor atat de impalpabil, aproape imposibil: "S-a omis, in fond, ca Panait Istrati a inventat un personaj, Adrian Zografi, in seama caruia a trecut multe dintre experientele sale si ca, in acelasi timp, si-a pastrat toate prerogativele unui autor omniscient, marcand astfel in text marea distanta dintre faptul trait si faptul povestirii, dintre existenta si scris, dintre biografie si literatura. Scriind, Istrati se apropie, amintindu-si, de situatii si momente reale autentice, ale vietii lui; dar totodata se si departeaza de ele, deformandu-le inevitabil, fiindca prin scris le proiecteaza intr-o alta ordine, autonoma, unde acestea capata nu numai sensuri noi, dar si, adesea, forme noi. Materialul (auto)biografic se organizeaza si este folosit dupa legile fictiunii, evocarea si rememorarea se transforma in imaginare, amintirea se converteste in inventie. Pentru Istrati, literatura devine o salvare si un refugiu: o mantuire de (si din) biografic. Invinsul din viata triumfa prin scris. Triumfa in scris, spatiu sacru al revoltei, al adevarului si al libertatii." (p. 35)
A descifra acest mozaic - de la o distanta impusa de absenta documentului, inseamna a te apropia de personajul Istrati cu de
