Rezultatele partiale ale concursului de titularizare nu sunt deloc incurajatoare pentru elevii care vor incepe din toamna ciclul gimnazial si, in general, pentru invatamantul romanesc. Un sfert dintre cei care se pregatesc sa le devina profesori au luat note de 1, 2 sau 3, in vreme ce aproape jumatate nu au reusit sa se ridice peste nivelul unui suplinitor.
Practic, doar un candidat din trei s-a calificat pentru o slujba de profesor titular, cu note nu maxime, ci mai degraba modeste. Rata de promovabilitate la concursul national de titularizare este de 76%, conform unei centralizari preliminare realizate de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) pe baza datelor transmise de 25 de inspectorate scolare judetene.
Pe langa faptul ca 24% dintre cadrele didactice nu au promovat examenul, pentru ca nu au reusit sa treaca pragul notei 5, aproximativ 40% au obtinut note intre 5 si 6,99, cu acest punctaj existand numai posibilitatea ocuparii unui loc de suplinitor. Note peste 7, ce permit ocuparea unui post de titular, au fost obtinute de numai 36% dintre cadrele didactice inscrise la concurs.
In cele 25 de judete, numai 17 dascali au reusit sa promoveze examenul cu nota maxima - 10.
In Bucuresti, rezultatele au fost doar cu putin mai bune. Dintre cei 1971 de candidati care au participat la examen, 1559 au fost admisi, 52% obtinand note peste 7, iar 48% - note intre 5 si 7. Rata de promovabilitate a fost, astfel, de aproximativ 80%.
Cele mai bune note au fost obtinute de candidatii care au concurat pentru posturile de educatoare, invatatoare, pentru catedra de limba romana si pentru informatica, unde rata de promovabilitate a fost peste 90%.
Promovabilitate de 100% a fost inregistrata la limba italiana, spaniola si germana, unde candidatii au obtinut note peste 7, iar unul dintre cei cinci candidati pentru cate