Se întîmplă, uneori, să fii contemporan cu o lume pe care, de fapt, să nu o cunoşti. Decît în fărîme. (Nimic anormal!) Mi se întîmplă să privesc de jur împrejurul meu şi să-mi fie străin ce văd, bizar. (Nimic extraordinar!) Traversăm acelaşi timp, de multe ori pe tronsoane diferite, în ritmuri diferite, în spaţii ce adîncesc diferenţele. Îmi regăsesc afinităţi cu intervale ce s-au scurs, deja, aici sau aiurea. Uneori, chiar dacă parcurg coordonate comune multor contemporani, nu le şi înţeleg fondul şi formele. Asta este bine, fără îndoială. În varietate stă şi misterul vieţii şi, de ce nu, anvergura ei. De aceea sînt foarte deschisă, foarte curioasă la ce se numeşte necunoscut. Apropiat sau îndepărtat. Ciudat şi fascinant. Ca şi Orientul.
Povesteam în numărul trecut cîte ceva despre Teatrul de Luni de la Green Hours, de pe Calea Victoriei, despre trecutul şi prezentul lui. Mi se pare mai mult decît o coincidenţă faptul că o formă teatrală liberă co-există cu un spaţiu în care s-a reînvăţat comunicarea, acela al Grupului de Dialog Social. Orice supralicitare legată de acest loc, manifestată de-a lungul timpului pe ici, pe colo, riscă să-i deformeze atmosfera firească, climatul non-conformist, boemia, riscă să vicieze pulsiunile unui ritm "altfel", care acceptă imperfecţiunea, cu cele ale unei instituţii îmbîcsite. Nu se aşteaptă nimeni să găsească aici "teatru mare", direcţii fundamentale, ci frămîntările creaţiei şi ale creatorilor ca el să rămînă viu, neliniştit. Aici se pot capta mesaje teatrale pe care, decodîndu-le, afli mai mult despre lumea din jur, despre generaţii, despre identitatea lor. Este spaţiul care provoacă libertatea interioară să existe, să se exprime artistic, nu numai teatral.
De pildă, Stop the tempo, un mesaj teatral de cincizeci de minute, spectacol scris şi regizat de Gianina Cărbunariu. Probabil profilul cel
