Au fost mai multi politicieni si reprezentanti ai societatii civile care au incercat sa limiteze continua expansiune a fenomenului revolutionarilor. Potrivit tendintei “multi viteji s-arata” (cunoscuta si experimentata de-a lungul secolelor de admirabilii nostri compatrioti), situatia revolutionarilor este chiar parte din impunerea cu forta a ideii de revolutie.
Oricit s-au straduit unii sa limiteze drepturile si privilegiile, acestea au tot sporit. Legile s-au inmultit si ele. Din 1989, legislatia privitoare la revolutionari a suferit nenumarate modificari. Si, de regula, ea a fost valabila in unele cazuri, ale celor apropiati puterii, si n-a prea folosit la nimic in cazurile oamenilor simpli sau apropiati de opozitie.
Daca recompensele, avantajele, privilegiile si drepturile acordate revolutionarilor i-ar fi vizat in mod expres pe cei care au avut de suferit de pe urma evenimentelor din decembrie 1989 (indiferent cum s-ar fi numit ele si cine le-ar fi provocat), tot am fi privit insistenta de a le reglementa cu un anume firesc.
Dar cind stim citi aventurieri si-au procurat diplome si ce comert nebun a avut loc in acesti 15 ani, incit numai cine n-a vrut n-a devenit revolutionar, mi se pare normal sa revenim asupra subiectului. Toate drepturile revolutionarilor continute de Legea Recunostintei fata de Eroii Martiri si Luptatori... etc. arata a consideratiune fortata. A recunostinta mimata. Si a politica gaunoasa.
Un hectar de teren in afara localitatilor, 500 de metri patrati de teren intravilan, casa de la stat, indemnizatie lunara, credite bancare. Parca ei ar fi facut Marea Revolutie Socialista din Octombrie. Caci alta fapta mai brava nu puteau face (conform gindirii de tip comunist). Iar descoperirea Americii sau infringerea fascismului oricum nu pot fi trecute in palmaresul revolutionarilor romani.
Inca o data. Pe
