Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul de la Telecomunicatii, in colimatorul superiorilor

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 21 iulie 2004 ·

ISJ va stabili taxe maxime pentru eliberarea diplomelor de studiu In urma incidentului care s-a produs in urma cu aproximativ o saptamana la Grupul Scolar de Electrotehnica si Telecomunicatii, directorul institutiei, Gheorghe Gavrila, s-ar putea alege cu diminuarea salariului cu 10-15% pe trei luni sau, in cel mai rau caz, cu demiterea din functia detinuta. In acest sens, in ceea ce-l priveste, decizia va fi luata vineri, 23 iulie, in cadrul Consiliului de Administratie al Inspectoratului Scolar Judetean. Potrivit declaratiilor inspectorului scolar general adjunct, Constantin Boroianu, totul a pornit de la sesizarile elevilor din anii terminali, care au reclamat faptul ca pentru eliberarea actelor de studii li s-a cerut suma de 700.000 lei. Se pare ca acelasi lucru s-a intamplat si la Liceul Energetic, Liceul Navrom si fostul SNC, insa in cazul acestora sumele percepute au fost mult mai mici. Ca urmare, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a trimis la aceste institutii de invatamant echipe de inspectori pentru a vedea care este realitatea. Boroianu a mai declarat ca, in urma analizarii situatiei din teren, inspectorii scolari au stabilit ca, la toate institutiile, taxele solicitate nu au putut fi justificate, mai ales cele de la Grupul Scolar de Electrotehnica si Telecomunicatii. Referitor la acest lucru, Boroianu a precizat ca unitatile incriminate erau obligate sa stabileasca de la inceputul anului scolar taxele pentru eliberarea diplomelor de studii, nicidecum dupa absolvire. Pentru ca pe viitor sa nu mai existe probleme de acest gen, ISJ a hotarat sa stabileasca o suma maxima, exprimata procentual, si pe care scolile o pot percepe pentru eliberarea diverselor diplome sau adeverinte. De asemenea, in perioada imediat urmatoare va fi elaborata si o nota prin care va fi specificat foarte clar modul in care aceste taxe pot fi percepute. Comentarii (0) Scrie

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc: Niţă - Împreună facem istorie pentru această ţară frumoasă şi sunt foarte fericit

News.ro acum 23 minute
Florin Niţă a declarat, miercuri seară, după ce tricolorii au obţinut calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, că este foarte fericit pentru că face parte dintr-o echipă care face istorie pentru “această ţară frumoasă”. “Sunt fo

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 54 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 8 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 57 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°