Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadrele didactice stagiare invata sa devina profesori

Publicat in Ziua Constanta, joi 22 iulie 2004 ·

Profesorii isi tocesc coatele pe bancile scolii

Cursuri pentru formarea formatorilor de mentori pentru stagiatura Ministerul Educatiei si Cercetarii si Consiliul Britanic au organizat luna aceasta, la Navodari, o scoala de vara al carei scop a fost formarea formatorilor de mentori pentru stagiatura. Conform celor declarate de seful Serviciului de Dezvoltare Profesionala din cadrul ISJ, Cecilia Bararu, atributiile acestora vor fi stipulate in perioada urmatoare si intr-un articol din Legea invatamantului printr-un paragraf special care face referire la invatamantul preuniversitar. Reprezentantul ISJ a precizat ca mentorii de stagiatura sunt cadre didactice cu o vasta experienta in domeniu, care asigura indrumarea profesorilor stagiari pana in momentul in care acestia isi vor sustine definitivatul. La aceasta scoala de vara au participat reprezentanti ai Consiliului Britanic, ai Fundatiei Educative din Iasi, dar si directorul Directiei de Formare Continua din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii, Vasile Molan. La nivelul judetului nostru au fost pregatiti pentru formarea mentorilor de stagiatura trei formatori, care vor pregati, la randul lor, alti mentori din randul cadrelor didactice atat din Constanta, cat si din judetele Ialomita si Tulcea. Prin statutul ce urmeaza a fi aprobat, mentorii pot avea maxim trei stagiari, ceea ce inseamna ca in Constanta ar fi nevoie de sute de astfel de cadre didactice. Bararu a mai precizat ca, prin intermediul acestui program, stagiarii vor invata cum sa devina profesori. Cadrele didactice care vor fi pregatite in acest scop vor incepe cursurile din toamna acestui an, cand Ministerul Educatiei si Cercetarii va trimite toate documentele aprobate si definitivate. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 37 minute
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 2 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 5 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum o ora
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 3 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 6 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 8 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Cum l-a cunoscut Elena Lasconi pe Călin Georgescu: Mi s-a părut dubios

Adevarul acum 2 ore
Elena Lasconi, candidată în turul II la alegerile prezidențiale, a susținut că desecretizarea informațiilor privind campania lui Călin Georgescu ar fi putut fi făcută mai devreme. "Nu ne jucăm cu acest război hibrid”, a afirmat candidata.

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°