Multi dintre cititorii serialului nostru despre spionajul romanesc, mai ales cei mai tineri, isi imagineaza - conform mesajelor pe care ni le trimit -, ca relatarile despre agenti secreti ar trebui sa aiba in prim-plan modul in care acestia obtineau informatiile necesare regimului pe care-l serveau.
Trebuie sa precizam ca, in realitate, lucrurile nu stateau nici pe departe precum in filmele sau cartile de spionaj.
Pentru o mare parte dintre spionii Directiei de Informatii Externe (DIE) - personajele principale ale serialului nostru -, mai important decat informatiile pe care le obtineau din strainatate sau decat legaturile pe care si le creau, in timp, era modul in care isi multumeau sefii de la Bucuresti cu «atentii» costisitoare.
De fapt, de aceste cadouri depindea ramanerea la post a unuia sau altuia dintre agentii DIE. Istoria recenta a spionajului romanesc e plina de paradoxuri, pe care altii nu s-ar sfii sa le numeasca, de-a dreptul, acte de coruptie.
Gheorghe Predescu provenea din armata. S-a transferat la DIE, iar la inceputul anilor ’70, era deja ofiter deplin conspirat al spionajului romanesc si seful agentiei economice romane de la Milano. Pentru Centrala, era o adevarata mana cereasca. "Inventase" modul de a obtine cadouri costisitoare "fara efort valutar".
Dupa Milano, Predescu a fost transferat la Roma, tot ca sef de agentie economica. Tot "fara efort valutar" avea sa procure zeci de cadouri pentru sefii spionajului romanesc sau pentru demnitarii comunisti, in primul rand pentru cei responsabili cu relatiile externe.
Ranchiuna lui Gheorghe Stanciu
Acest "fara efort valutar", consemnat in documentele Securitatii, insemna fie favorizarea unor oameni de afaceri aflati in relatii cu Romania - cum ar fi italianul Malaspina Longhi -, care apoi "cotizau", fie, pur si simplu
