Accesele de bun-simt ale d-lui Adrian Nastase sunt din ce in ce mai rare. Si din ce in ce mai scurte. Crizele de aroganta megalomanica - din ce in ce mai dese. Si din ce in ce mai lungi. Acestea din urma aproape ca au devenit felul de a fi al premierului. O natiune de analisti politici - care inainte de alegeri si imediat dupa ele devine mai numeroasa chiar decat poporul roman â l-a declarat pe dl Nastase invingator, Ã la Pirus, in clinciul cu dl Ion Iliescu, infruntare de stat si de partid proclamata "de proportii epopeice".
Comentariilor indicand ca prea vrea sa le ia pe toate, ca prea doreste sa-si impuna conditiile "de joc", ca prea isi impinge camarila in fata, premierul le raspunde ca, dimpotriva, mai tot ce a devenit in acesti ani s-a intamplat fara voia domniei sale, biet miel de sacrificiu al nevoilor partidului. Si-a dorit sa fie dirijorul corului gospodinelor din Tancabesti, dar partidul l-a trimis la Camera Deputatilor, unde, marturiseste azi, nici nu i-a placut. Si-a dorit sa fie instructor la Casa de Cultura din Patarlagele, dar partidul l-a facut ministru de Externe. A acceptat, fiindca, nu-i asa?, "il faut ca trebuie".
Intelegem disciplina de partid, dar a cui victima este dl Nastase in viata particulara? Cine sa-i fi bagat pe gat nomenclatura comunista - timpuriu, prin potiunea Grigore Preoteasa, mai spre maturitate, prin hapul Angelo Miculescu? De ce atata insensibilitate fata de idealurile acestui om sensibil ca un Stradivarius, care, cu cat isi doreste sa fie ca majoritatea romanilor, adica sarac lipit pamantului, cu atat mai mult este fortat sa devina ca Silvio Berlusconi - adica putred de bogat? De ce este impins acest rafinat cunoscator de arta sa cumpere Luchian ori Tuculescu, cand visul sau de colectionar sunt Gogu Zugravescu si Sabin Balasa?
Tot fara sa vrea, dl Nastase s-a trezit conducand razboiul impotriva cor
