De curînd, am fost solicitat de un prestigios ONG local să elaborez un raport despre felul în care candidaţii la recentele alegeri locale au folosit "Europa" în mesajele lor electorale. Scopul raportului a fost, pe de o parte, acela de a măsura europenitatea candidaţilor şi ataşamentul lor la modelul european de dezvoltare, dar şi acela de a vedea ce a ajuns "Europa" să însemne în confruntarea electorală românească din 2004. Ca în mai toate cazurile cînd te apleci asupra unei teme, se deschid spaţii colaterale cel puţin la fel de interesante. Am studiat sursele de informaţie puse la dispoziţie cu profesionalism de cei care mi-au comandat raportul şi nu mi-am putut reprima curiozitatea de a vedea discursul despre "Europa" al elitei noastre politice în perspectivă mai largă. Veţi spune că nu putem avea o perspectivă prea largă, pentru că despre "Europa" se vorbeşte la noi doar de 14 ani şi, mai serios, despre Uniunea Europeană, cam de 10 ani. Greşiţi. Matricea profundă a dezbaterii asupra "Europei" a fost fixată în mentalul dîmboviţean cu mai bine de 120 de ani în urmă, în urma unei dezbateri memorabile. Ne aflăm în anul de graţie 1883, în sala cea mare a pretoriului primăriei, care era "un fel de exagon" (ah, Franţa!) din care se vedeau trei laturi. Dl Tache Farfuridi, avocat şi lider politic, membru în diverse comitete şi comiţii, rostea un discurs politic glorios, care va rămîne memorabil, sfidînd secolele şi rău-voitorii. Printre altele, domnia-sa sublinia rolul major al Europei în dinamica istorică a societăţii noastre, arătînd că Europa este în continuare cu ochii pe noi şi că, orişicît, Europa a fost forţată de noi "să vie şi să recunoască", căci, ştiam şi atunci ca şi acum, de Europa "depandă". În continuare, dl Farfuridi a lansat, ca un lider politic român adevărat, vorbe măreţe: "Da! Progres! Progres fără conservaţiune, cînd vedem bine că Europa...", d