Liderul desemnat al alesilor PSD din Consiliul municipal Bucuresti, Ioan Enciu, a spus ieri, intr-o conferinta de presa, ca, desi primarul neaga public acest lucru, lui i se imputa cheltuirea ilegala a aproape un milion de euro si trebuie sa raspunda pentru asta in dosarul cu numarul 2664, aflat la Sectia 4 civila a Curtii de Casatie.
"Nimeni nu se bucura ca cineva sa aiba astfel de probleme, dar, desi domnul Basescu sustine ca nu i se imputa nimic de catre Curtea de Conturi, suma aceasta mare de bani e in litigiu. Dansul nu are proces la Curtea de Conturi, pentru ca a fost reorganizat sistemul judecatoresc, ci la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde trebuie sa raspunda pentru cheltuirea a 37.953.400.
000 de lei", a spus Enciu. Neculai Ontanu, liderul interimar al PSD Bucuresti, a spus si el ca, la intalnirea cu Basescu, primul-ministru Adrian Nastase a spus ca sustine proiectele cofinantate de BEI, dar care sunt aprobate de consiliu si de bucuresteni. "In nici o tara din lume nu se fac constructii fara acordul cetatenilor din zonele respective.
Il invitam pe domnul Basescu sa lase apucaturile nedemocratice si sa discute cu locuitorii din zona Bulevardului Titulescu. Pentru ca in aceasta zona nu se va construi nici un pasaj impotriva vointei locuitorilor din zona!", a spus Ontanu, care a adaugat ca "astfel de referendumuri, de consultari ale populatiei inainte de a lua decizii vor intra in obisnuinta democratiei si in Romania".
La randul lui, Enciu a adaugat ca, "atata vreme cat exista mii de oameni care se opun proiectului, PSD sustine punctul de vedere al cetatenilor din zona". El estimeaza ca organizarea unui referendum nu ar costa mai mult de un miliard de lei, cu mult mai putin decat a platit ilegal primarul general.
Liderul desemnat al alesilor PSD din Consiliul municipal Bucuresti, Ioan Enciu, a spus i