Ce ştim despre Tiraspol? E în Transnistria, adică dincolo de Nistru. Se mai adaugă Igor Smirnov, Armata a 14-a, războiul, cazacii, deportările etc. Prea puţini ştiu istoria complicată şi controversată a regiunii. De fapt nici nu se prea străduieşte nimeni să scoată la lumină detaliile necesare pentru a înţelege frustrările locale, structura etnică, speranţele şi disperările celor din Tiraspol şi orăşelele acestui aşa-zis stat, nerecunoscut oficial de nimeni. Mă rog, Kremlinul pare cît se poate de interesat în păstrarea unui spaţiu de insecuritate profitabilă! Aici, istoria oferă doar complemente utilitare la teoriile părţilor interesate. La fel ca şi în alte locuri dominate de orgolii şi temeri, cum să le zic, geo-politice. Tiraspolul pe care l-am văzut eu, la mijlocul anilor '90, părea un oraş închis, supus unui asediu misterios. Mi-a părut oarecum familiar de la bun început - blocuri modeste, străzi desfundate şi clădiri oficiale ce se pretindeau moderne. Curat, dar sărăcăcios. Asemeni multora din oraşele României supuse alchimiei comuniste. Dar pe străzile Tiraspolului patrulau militari cu tunsori americane şi armament sovietic, precum şi cazaci înarmaţi pînă în dinţi. La apariţia lor, locuitorii se dădeau la o parte şi tăceau precauţi. Din loc în loc - statui ale ostaşului sovietic, tancuri înălţate pe socluri şi steme ale URSS. Multe uzine. Tăbliţe care avertizau în rusă asupra unor interdicţii drastice. Telefoanele publice erau însă gratuite. În centru - palatul administrativ care găzduia preşedinţia, parlamentul şi guvernul, într-o unitate ce nu lăsa multe iluzii despre "democraţia" auto-guvernării transnistriote. În faţa palatului - statuia marelui Lenin, idol peren şi atoateştiutor. Am vizitat atunci şcoala românească, conduşi de un director care ne povestea cu resemnare lucruri aproape incredibile. Şcoala nu era finanţată de stat, deşi era perfect le