Am aflat, săptămîna trecută, de moartea lui Karel Bartosek dintr-o emisiune a Europei Libere, cînd s-au transmis şi fragmente dintr-un interviu pe care Oana Serafim l-a luat istoricului ceh în urmă cu patru ani. L-am cunoscut pe Bartosek în 1996, după apariţia cărţii sale Mărturisirile arhivelor (Les aveux des archives), Praga-Paris-Praga, 1948-1968 (editura Le Seuil). Cartea provocase o polemică aprinsă, cu reacţii violente din partea celor care considerau că este "întinată" o figură emblematică a victimelor stalinismului. Bartosek m-a primit în biroul său de la "Institutul de istorie a timpului prezent", birou ce servea şi drept sediu al revistei La Nouvelle Alternative. Mi-a făcut pe loc o mulţime de fotocopii după articole şi notiţe apărute în tot felul de reviste şi ziare, în aşa fel încît să am un dosar complet al receptării cărţii. Mi-a explicat şi de ce crede că s-a "bucurat" de un asemenea tratament din partea unor istorici ai comunismului. L-am revăzut, în aprilie 1997, la o dezbatere pe aceeaşi temă, la care participau - printre alţii - Antoine Mares, Pierre Grémion şi Michel Tatu, acesta din urmă fost corespondent al ziarului Le Monde la Moscova. Ne-am mai întîlnit, tot la un colocviu, după apariţia Cărţii negre a comunismului (era unul dintre principalii autori); fusese, din nou, ţinta unor vehemente atacuri. Figura lui colţuroasă şi tot mai brăzdată dădea aceeaşi impresie de forţă; continua să editeze, cu mari sacrificii, La Nouvelle Alternative. Îl amuzau acuzaţiile de "fost stalinist", cu atît mai mult cu cît vorbise în repetate rînduri, fără reţineri, despre trecutul lui. Născut în 1930, îşi începuse, într-adevăr, cariera de istoric în modul cel mai conformist-dogmatic cu putinţă. Protagonist al Primăverii de la Praga, a fost şi printre iniţiatorii Cartei 77. Arestat, dat afară din serviciu, obligat (ca atîţia intelectuali cehi) să treacă la "