Găseşti un bar ieftin pe care nu-l ştiai, chiar în centru, pe lîngă Lipscani, şi ce reconfortant e ca, într-o zi toridă de iulie, să intri şi să nu vezi pe nimeni, în afară de o tipă grasă care cască amorţită, în spatele tejghelei, să fie răcoare, ventilatorul să se învîrtă, cu un bîzîit monoton care te adoarme încet, încet, să comanzi o bere rece, ba chiar un gin tonic, să stai cu picioarele lungite sub masă, să visezi la insula exotică, cu lagună şi palmieri pe care o vezi într-un poster de pe perete şi... dintr-o dată, vin marţienii, cu piuituri şi ţiuituri prelungi, ritmice, descoperi că Nicu nu mai e la masă, şi-a luat berea şi s-a cărat într-un colţ unde se aprind lumini albastre şi verzi, s-a cocoţat pe un scaun. "Ce faci, Nicule, stăm şi noi puţin de vorbă?", "Vin imediat... Am băgat numa' o sută de mii, aşa de poftă!... uite full de popi... ce baftă pe mine!", şi iar piu! şi tiii!, de te doare capul! Curînd "bafta" lui Nicu atrage ca un magnet alţii muşterii care trec prin faţa barului sau poate sînt chiar "cunoscători" ai locului; pînă în urmă cu cîteva minute se scurgeau pe asfaltul încins, acum s-au înviorat brusc, chibiţează, se caţără pe celelalte scaune, alte luminiţe, alţi marţieni... liniştea după-amiezii tale dintr-un bar ieftin, pe alocuri sordid, dar una peste alta simpatic, s-a dus dracului! Barul e non-stop. Nicu nu va pleca de acolo decît a doua zi, în zori, cu ochii roşii de la fumul de ţigară, cu faţa şifonată, cu zece mii de lei în portofel, pentru pîine. "Bă, da' nu mă mai învăţ minte odată! Asta-i boală grea, vă zic io! Ieri am luat banii, şaişpe milioane... pîn' la doişpe noaptea am reuşit să mă îmbăt şi dup'aia ce să mă duc io acasă? De fapt, m-am dus, da' pe drum am zis să mai beau o bere, că mi-era sete şi să bag o sută, două de mii, ca să nu mă plictisesc la bere... într-o oră am cîştigat aproape un milion, da' crezi tu că m-am