În 1996, Editura Humanitas a publicat prima carte a lui André Scrima, Timpul Rugului Aprins. Era o carte a întîlnirilor spirituale trăite, interpretate, amplificate prin interpretare - întîlnirea dintre călugărul rus Ioan cel Străin şi grupul de la Antim, întîlnirea intelectualilor de la Antim cu tradiţia isihastă iar, la capătul cărţii şi al acestor întîlniri, întîlnirea, propusă cititorului, cu experienţa contemplativă a pustiei din primele veacuri creştine. Nu era vorba de o întoarcere spre trecut, spre un trecut recent, iar apoi spre nişte origini idealizate. Era pur şi simplu vorba despre intrarea în prezentul unei tradiţii spirituale, prezent denumit de André Scrima "timpul Rugului aprins". Chiar modul cum era comentată de el scrisoarea lui Ioan cel Străin dovedea intrarea într-un asemenea prezent: el dezvolta somptuos, liber, creator, "semnele" lăsate de părintele Ioan, le interpreta într-o meditaţie hrănită de propria experienţă intelectuală şi spirituală. La capătul ei, comentatorul părea că vrea să se şteargă ca individualitate, tindea să se identifice cu "călătorul străin", cu toţi călătorii călătorind prin prezentul aceleiaşi tradiţii. André Scrima spunea că un om consistent spiritual devine mai eficace după ce a trecut, după ce profilul lui individual a trecut şi rămîne urma traseului lui, pe care alţii îl pot cerceta, descifra, eventual urma. Cu arhiva Scrima, încredinţată Colegiului Noua Europă de către familia părintelui, ne aflăm în faţa unui asemenea tip de depozit. Colegiul a făcut posibile proiecte de cercetare pe documentele ei, a organizat colocviul internaţional din ianuarie 2004, care i-a reunit pe prietenii părintelui, ei înşişi dovada ecumenismului practicat de A. Scrima ca un de la sine înţeles. Editura Humanitas a continuat editarea începută în 1996 prin încă trei volume. Putem publica astăzi aceste "urme" lăsate de André Scrima, ca