Consulul general al SUA in Romania, Michael Mates, a promis, la Universitatea de Vara Balvanyos, ca va monitoriza situatia retrocedarii bunurilor bisericesti din Romania. „Congresul ne cere, anual, un raport cu privire la respectarea drepturilor omului, a libertatii confesionale si a retrocedarii bunurilor bisericesti.
Noi monitorizam solicitarile bisericilor, iar, din luna ianuarie 2005, vom monitoriza restituirea bunurilor bisericesti“, a precizat consulul, care a adaugat ca situatia respectiva va fi publicata si pe Internet.
Diplomatul american a mai spus ca SUA nu are o reteta prin care sa prescrie vreunei natiuni suverane ce politica sa duca, dar ca diplomatii acreditati aici pot oferi sfaturi prin Congres, respectiv prin Departamentul de Stat.
Presedintele Comisiei pentru politica externa a Parlamentului ungar, Zsolt Nemeth, a tinut, la randul sau, sa spuna ca Romania intarzie nejustificat retrocedarea a peste 2000 de imobile bisericesti.
In completare, deputatul UDMR Zsolt Szilagi a accentuat faptul ca toate bisericile istorice maghiare si cea Greco-Catolica au semnat o scrisoare comuna, la initiativa episcopului Laszlo Tökes, pentru restituirea bunurilor bisericesti. Acesta i-a cerut diplomatului american ca SUA sa monitorizeze in continuare Romania si „sa sustina fortele care lupta pentru democratie“.
De altfel, tot in cadrul Universitatii s-a anuntat, acum trei zile, ca un grup de congresmeni americani au introdus in Camera Reprezentantilor un proiect de rezolutie menit sa grabeasca Executivul sa rezolve problema retrocedarii bunurilor catre cultele religioase persecutate de comunisti.
Consulul general al SUA in Romania, Michael Mates, a promis, la Universitatea de Vara Balvanyos, ca va monitoriza situatia retrocedarii bunurilor bisericesti din Romania. „Congresul ne cere, anual, un raport cu