Turistii romani si straini care doresc sa calatoreasca pe diferite trasee din Romania cu un luxos tren de epoca pot apela la oferta lansata, ieri, de Societatea Feroviara de Turism. "Programul include, deocamdata trei trenuri, respectiv Calugareni, Moldovita, si Trenul Regal, care au fost reconditionate si modernizate. Salonul trenului Modovita merita mai mult de cinci stele.
Turismul feroviar este deja foarte popular in restul Europei. Oferta este destinata tour-operatorilor romani si straini, pretul pentru inchirierea unui astfel de tren fiind de 10-30 euro/km, in functie de garnitura", a declarat, Miron Mitrea, ministrul transporturilor.
Trenurile de epoca au vagoane de clasa I, II si III
Trenul Calugareni, format in prezent din trei vagoane de clasa I, II si III si o capacitate totala de 68 de locuri a circulat, in perioada 1869-1918, pe calea ferata Bucuresti-Giurgiu, prima linie de cale ferata din Principatele Unite.
Garnitura trenului Moldovita este alcatuita din patru vagoane, dintre care un vagon-salon, doua vagoane de clasa I si II (cu o capacitate totala de 51 de locuri) si un vagon de posta.
Vagoanele din componenta trenului Moldovita au circulat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX pe linii de cale ferata din Moldova si Bucovina. Trenul "Regal", adus in tara la sfarsitul anilor 1920, a fost utilizat initial de regele Carol al II-lea este compus din cinci vagoane tip salon si de dormit.
Trenurile, remorcate de locomotive cu abur reconditionate, pot circula pe orice ruta de cale ferata normala din Romania. Toate trenurile sunt puse la dispozitie de SFT pe baza de comanda. Oferta companiei este deja prezentata in cel mai important catalog pentru turismul feroviar din Germania, turistii din aceasta tara fiind foarte interesati de astfel de calatorii.
Fieca