Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din cauza bramburelii din Invatamint, a ramas fara post cu 9,62 la titularizare

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 24 iulie 2004 ·

O avocata din Iasi spune ca va demonstra in instanta ca tot examenul de titularizare din acest an este "lovit de nulitate". Pare sa aiba dreptate. Desi a obtinut cea mai mare medie la disciplina ei de concurs, promovind cu 9,62, o candidata la examenul de titularizare risca sa nu prinda nici unul dintre cele cinci posturi titularizabile care exista in judetul Iasi. De loc din Pascani, Mihaela Andronache a absolvit in acest an Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, specializare Pedagogie, cu media 9,51, inscriindu-se la titularizare cu speranta ca va obtine un post de consilier psihopedagic. Ghinionul ei a fost insa ca, pentru aceasta, a sustinut examen la Pedagogie, si nu la Psihologie, asa cum ii cere acum ISJ. "Aceasta a fost indicatia pe care a primit-o la ISJ la completarea fisei de inscriere, caci altfel ea putea sa dea examen la Psihologie", sustine Ramayana Nesvabda, avocata fetei. "Cu absolventa de Pedagogie, nu avea dreptul sa concureze decit pentru un post de profesor pedagog, iar un astfel de post nu este liber in acest an. Noi i-am explicat foarte clar ca posturile de consilieri psihopedagogi sint doar pentru absolventii de Psihologie", spune in replica Adrian Bratoi, inspector de personal. Din pacate, candidata si-a dat seama de incurcatura in care este mult prea tirziu, cind nu mai putea depune nici macar contestatie. Ultima sa speranta este totusi aceea ca instanta sa-i faca dreptate. "Am depus actiune impotriva Ministerului Educatiei, precum si impotriva ISJ, la Judecatorie, iar primul termen este pe 28 iulie. In cazul in care cistiga, tinara va lua locul unuia dintre candidatii care va fi repartizat intre timp pe unul din cinci locuri titularizabile", spera avocata Nesvabda. Aceasta considera ca fata are mari sanse sa cistige atita vreme cit ministerul este atacabil prin faptul ca nu a publicat centralizatorul pentru titularizare in Monitor

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 17 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
MIRON MUŞATA şi VOINESCU-COTOI SEVER, titulari ai Autorizaţiei de Construire nr. 70/25.10.2025, având ca scop „Construire casă de vacanţă D+P”, anunţă începerea lucrărilor la imobilul din sat Bran, com. Bran, str. Clincea nr. 60A, CF 110778. *** Sub

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 7 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 7 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 8 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum 4 ore
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 13 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 13 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum 7 ore
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Vremea

București
acum

joi

8°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

7°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/27°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/17°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/21°