La mutarea dintr-o unitate in alta sau la trecerea in rezerva, cadrele militare sau demilitarizate completeaza o fisa de lichidare. Un document din care sa rezulte ca-s incheiate, legal, socotelile cu vechiul loc de munca. Pe acel act semneaza si-ntaresc cu stampila cei in drept de la echipament, alimente, armament, cazarme, transmisiuni etc., ca dovada ca cel care pleaca n-are datorii, debite, materiale de inapoiat, pierdute sau deteriorate.
Dat fiind dinamismul vietii, dialectica acestor mutari este intensa si continua, asa incat, zilnic, la usa birourilor, depozitelor, cancelariilor in care se afla cei ce trebuie sa semneze este vanzoleala.
Una dintre rubricile fisei de lichidare este si biblioteca. Aproape zilnic, la sediul capabilitatii culturale in care sunt depozitate obiectele cele mai de folos omului zabava, e coada. Insi spasiti, transpirati, grabiti solicita semnatura bibliotecarei care, mai mereu, este plecata, din lipsa de... clienti cititori. Cand e gasita, femeia semneaza rapid si fara frica. Nu mai cauta fisa de cititor, fiindca cvasi-unanimitatea solicitantilor n-au asa ceva. Ba, mai mult, marea majoritate declara cu rusine ca abia atunci vad prima data biblioteca pe care au gasit-o cu greu, in imensitatea cazarmii, intreband zeci de colegi care nici ei nu-i stiau sediul.
Cateodata, ca unul care privesc neputincios moartea culturii si educatiei formale, asa cum as privi un pom caruia un nou stapan netrebnic ce-si vrea in locul lui o piscina, ii pune apa fiarta la radacina pentru a-l usca mai rapid si mai... global, ii intreb pe solicitanti ce carte au citit in ultimul timp si constat ca aceasta indeletnicire, de cand cu televizorul, tranzitia, "merge-si-asa"-ul si, mai ales, de cand cu atentatele la sistemul cultural-educativ traditional, a disparut, in locul ei instalandu-se un incapator analfabetism generalizat, acceptat si hranit
