La sfarsitul saptamanii trecute, am citit un citat celebru. Era scris pe spatele unei masini parcate in fata unui prestigios hotel din statiunea Mamaia si am inteles ca, de fapt, se potrivea mai bine acolo decat oriunde altundeva. Poate ca uneori inteligenta adevarata sta chiar in partea din spate a unei masini, pentru a fi expusa astfel mai usor intregii lumi. "Lui Dumnezeu trebuie sa-i fi placut oamenii prosti. Altfel nu ar fi facut asa multi". Tocmai depasisem cu pricepere o groapa din asfaltul soselei si mi-au cazut ochii pe masina din fata mea. Va jur ca asa scria. Atunci am inceput sa ma gandesc. Probabil ca, daca as aminti despre acest citat unei mase mari de oameni, ar fi de acord cu totii. Probabil ca ar fi chiar unul dintre momentele in care obtii unanimitate de opinii asupra unui lucru. Atunci, fara sa incerci sa fii cel care da cu piatra, te gandesti: unde or fi de fapt acei prosti pe care ii amintim cu totii? Sau, mai mult, incepi poate sa faci o teorie a prostiei. Pentru ca uneori oamenii au curajul sa se aseze singuri in groapa cu lei si sa constientizeze ca nu sunt atat de nemaipomeniti pe cat si-au impus sa fie. Prostia este acea stare a lucrurilor pe care o simtim cu totii in fiecare zi atunci cand ni se vorbeste urat la ghiseu, cand un functionar public, obosit de munca lui zilnica sau nemultumit de salariul prea mic, se gandeste ca ar fi mai bine daca ne-ar trata cu refuz. Aceeasi prostie se poate identifica atunci cand cedam presiunilor unor patroni care ne dispretuiesc si continuam sa cumparam produse cu termen de garantie expirat. Atunci cand ne batem cu pumnul in piept ca pila noastra de la... o sa le rezolve pe toate si o sa-l dea afara de la serviciu pe politistul care tocmai ne-a luat carnetul. Tot prostie. Cu o seara inainte, vazusem o emisiune televizata in care un faimos politician intreba ce expira oamenii. Nu cumva oxigen? I s-a explic