Pornind de la setul de principii expus in manifestele marinettiene, Emilia Drogoreanu examineaza distributia acestuia in cimpul avangardist romanesc, lucrarea ei despre Influentele futurismului italian asupra avangardei romanesti devenind astfel corespondenta cu studiul lui Ovid S. Crohmalniceanu, Literatura romana si expresionismul (1970). Fara a fi poetici asumate de o grupare literara anumita, expresionismul si, iata, futurismul au lasat urme pregnante in literatura noastra, iar studiul Emiliei Drogoreanu este o regindire a avangardei romanesti, in special din perioada primelor manifeste (1924-1932). Motivul pentru care autoarea se opreste la aceasta perioada este considerarea futurismului drept inceputul avangardei (pentru o perioada, cei doi termeni s-au suprapus), influentele acestuia fiind analizate in paralel, in studii de caz, cu cele ale expresionismului, dadaismului si constructivismului. Astfel, pe linga studiul amintit al lui Crohmalniceanu despre expresionism, Influentele futurismului italian... isi creeaza un loc linga studiile lui Ion Pop, in care se accentueaza influentele constructiviste (si dadaiste) asupra avangardei romanesti.

Emilia Drogoreanu opereaza cu un inteles restrins al notiunii de avangarda, suprarealismul fiind in mod evident disjunct; constructivismul sau expresionismul fac parte, in acest fel, din „avangardismul moderat“.

Avangardei romanesti de pina la 1932 ii este caracteristic sintetismul, teoretizat de Voronca, exprimat plenar de revista Integral, iar separarea influentelor futuriste este restrictiva, intrucit acestea functioneaza alaturi de celelalte tendinte. Acest fapt nu reduce insa meritul analitic al lucrarii, deosebit de utila in plan aplicativ, intrucit urmareste schimbarile, evolutiile de la futurism la alte isme.

Punctul de plecare este constituit de asertiunile esteticii futurismului italian: