Preocupat in spectacolele sale de o vizualitate percutanta, cu origini mai degraba intr-o forma de teatru sincronic arhaica, in acceptia lui Artaud, Andrei Serban este unul dintre regizorii care, indiferent de controversele iscate, nu te poate lasa fara o reactie. Metodele sale de lucru, atelierele axate pe raportul corp-sunet-muzicalitate-spatialitate se reflecta in montarile de teatru si opera, individualizate printr-un tip de energie senzoriala aparte. A fost student la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica timp de sapte ani (trei la Actorie si patru la Regie), fiind foarte apropiat de regizorul Radu Penciulescu. In 1967 a fost chemat de Liviu Ciulei la Teatrul „Bulandra“ pentru a monta Iulius Cezar.
Pleaca in 1969 in Statele Unite, la „LaMaMa“, teatru axat pe zona experimentului, la invitatia producatoarei americane Ellen Stewart. In 1970, debutul sau in America este marcat de doua spectacole reprezentative: Ubu Rex si Arden din Faversham. In 1970, Peter Brook il invita la Centrul International de Cercetari Teatrale de la Paris, concentrat, in primul an de studii, pe expresivitatea limbajului sonor non-verbal. Fragmente din trilogia greaca si Agamemnon marcheaza inceputul ciclului de reprezentari ale tragediei antice in Statele Unite. Raportarea lui Andrei Serban la textele clasice (Pescarusul, Livada de visini, Cum va place, Avarul etc.) vizeaza in principal vitalitatea organica a unor lecturi regizorale care se bazeaza pe reinterpretari subtil contextualizate, in cele mai importante teatre din lume. Cartile despre Andrei Serban publicate in Romania sint Andrei Serban sau Intoarcerea acasa, volum coordonat de Marian Popescu, si Andrei Serban.
Lumea magica din spatele cortinei de Ed Menta, ambele aparute la Editura UNITEXT. Revenirea sa la Bucuresti ca director al Teatrului National, dupa caderea regimului comunist, a insemnat
