Am descoperit intimplator un link catre www.thedayaftertomorrow.com si curiozitatea m-a impins sa vad despre ce anume e vorba. Recunosc, sint un fan al scenariilor distopice de tot felul, mai ales cind ele se refera la sfirsitul lumii „as we know it“. In acest sens, va recomand cu caldura (pentru a cita oara?) ultimul roman al lui Margaret Atwood, Oryx and Crake (inexistent deocamdata in librariile romanesti, dar disponibil, banuiesc, la British Council sau Biblioteca Americana), in care asistam neputinciosi la disparitia omenirii in urma unui experiment... farmaceutic scapat de sub control. Asadar, cum spuneam, am intrat pe site si am fost placut surprins. Atmosfera apocaliptica, creata de muzica de fundal si de imaginea unui New York si asa subrezit de disparitia celor doua turnuri, ingropat pe jumatate in zapada. Merg mai departe si citesc synopsis-ul, in care mi se prezinta un foarte scurt rezumat al filmului. Intr-adevar, am anticipat (era si greu!) corect: este vorba despre o noua ice age, de data aceasta fara personajele amuzante din filmul de desen animat cu acelasi nume. Regizorul, nimeni altcineva decit germanul Ronald Emmerich, cel care a dat lumii, printre altele, celebrele blockbuster-uri hollywoodiene Independence Day si Godzilla, revine acum atit in calitate de scenarist, cit si de producator, pentru a ne prezenta un scenariu de tip what if.

Punctul de plecare este foarte real: Omenirea, de la inceputul altei ere, mult mai recenta din punct de vedere istoric, si anume cea industriala, nu face altceva decit sa se indrepte cu pasi siguri si, in ultima vreme, din ce in ce mai repezi, catre autodistrugere. Poluarea, efectul de sera, gaura din stratul de ozon sint consecintele (asumate sau nu) ale dezvoltarii fara precedent a tehnologiilor de tot felul, destinate, in ultima instanta, prelungirii vietii pe pamint, si nicidecum a curmarii ei brus