Zeci de copii abandonati de parinti asteapta sa fie luati acasa. Iubirea de care se bucura in centrele de plasament nu poate fi egalata de a celor care le-au dat viata. Nu exista ceva mai groaznic pe lume decit un copil nefericit. Un suflet nevinovat si trist ii rupe inima si celui mai crud si aspru om. Copiii abandonati de parinti nu au cui sa-i spuna "mama", nu au la ce sa spuna "acasa". "Acasa" este centrul de plasament, iar singurii lor parinti sint angajatii centrului. Desi, in ultimii ani, au tot ceea ce le trebuie, nimic nu se compara cu mirosul pielii mamei lor sau cu o plimbare in aer liber de mina cu tata. "Ia-ma acasa!" Impreuna si, totusi, singuri sint acesti copii. Abandonati din diferite motive de parinti, copilasii ramin in grija statului si a celor de la centrul de plasament. Aici este casa lor, aici sint fratii si prietenii lor. Putini sint cei care isi mai vad parintii macar o data pe an. Mama si tata sint pentru ei cei care, zi de zi, le dau de mincare si au grija de ei. La Centrul "Romanita" traiesc 45 de copilasi care nu stiu ce este "acasa". Centrul este totul pentru ei. Desi conditiile care le sint oferite sint peste medie, ei nu stiu ce inseamna bucurie. Bucuria este un camin doar al lor de care sa se bucure impreuna cu parintii. Ultimul nou venit este un copilas de numai doua luni si jumatate, a carui mama l-a abandonat in spital. Linga patutul acestuia, alti citiva copilasi pling tinguit. Din glasul lor parca se aude strigatul disperat dupa mama lor. Cei mai mari s-au obisnuit cu viata la centru. Nu mai pling, dar pe fetele lor si in suflet se citeste lipsa unui parinte. "Avem citiva copii ai caror parinti vin sa-i viziteze de citeva ori pe an. Un baiat este vizitat si la centru si la scoala de parinti. Pentru ca de multe ori se cearta si fac scandal, copilul a venit si mi-a spus ca ii este rusine de parintii sai. Mai avem o tinara surdo-mut