Ce se mai poate face cu un partid istoric, sifonat de propriile greseli, dar si de capcanele intinse de adversari? PNTCD a iesit din sfera bataliilor importante pentru a se zbate sub pragul parlamentar pe mize mici si cu oameni vanitosi, dar fara anvergura.
Victor Ciorbea, Dudu Ionescu (dezertat intre timp), Vasile Lupu, Radu Vasile, Remus Opris si multi altii s-au mincat intre ei pina cind n-a mai ramas decit sigla partidului pe care s-au batut. Astazi, PNTCD este doar o amintire si o insula politica. Geografic, partidul a ramas activ doar in zona Transilvaniei si a Banatului, adica exact in partea de tara in care s-a si nascut.
Revenirea la aria copilariei poate sa fie doar semnul unei slabiciuni trecatoare, dar si starea premergatoare disparitiei.
Oricite diagnostice au fost formulate pe seama evolutiei taranistilor, adevarul nu se afla in miinile nimanui. Pe zi ce trece, taranistii mai fac un pas spre neant sau se departeaza de el, reconsolidindu-si pozitiile. Numai ei si timpul pot sa raspunda intrebarilor pe care viata le pune mereu. Si de felul in care o fac depinde destinul miscarii lor.
Citeva lucruri trebuie totusi luate in seama. Ele tin de mesajul acestui partid si de cei alesi sa-l poarte spre electorat. Intii mesajul. Ce vrea PNTCD astazi, cind componenta nationala a disparut si din doctrina sa si cind nici nationalistii zaltati nu mai fac multe procente cu ea? Romania a trecut de faza “romanismului” si a idealului de “unire cu Tara”.
Nici macar fluturarea ideii de amenintare externa nu mai baga pe nimeni in sperieti. Uniunea Europeana este la granita Romaniei. Peste putina vreme vom fi parte din acest mare proiect politic in care nationalismul sau revizuirile de frontiere nu mai aprind minti. Asadar, idealul national ramine un merit istoric. Mai sint doar abuzurile comunismului.
Anii de puscari
