O foarte elegantă ediţie bilingvă, apărută recent (Second-hand souls, translated from Romanian and introduced by Sean Cotter, Twisted Spoon Press, Prague, 2003) cuprinzând texte selectate din întreaga operă poetică a lui Nichita Danilov şi câteva pagini din proza sa, confirmă, încă o dată, valoarea de necontestat a autorului - prezent, de altfel, în numeroase antologii şi pregătit, se pare, să suplinească absenţa regretatului Mihai Ursachi din "triada lirică norocoasă" a Iaşului, alături de Cezar Ivănescu şi Emil Brumaru.

Fără a experimenta diverse formule şi tehnici poetice, în căutarea originalităţii cu orice preţ, Danilov e un poet "inspirat", cu un "timbru" al său, încă de la debut (Fântâni carteziene, Ed. Junimea, 1980). Nu numai vibraţia aparte a "vocii" lirice (imnică, oraculară, s-a spus) a stârnit entuziasmul criticii, cât, mai ales, coerenţa şi forţa universului imaginar, unitatea structurilor tematice, persitenţa motivelor şi obsesiilor, configurând o viziune poetică sui generis. Dar autorul a avut şi inteligenţa să nu cadă într-un manierism steril, să nu repete până la stereotipie şi clişeu aceleaşi procedee în volumele ulterioare (Câmp negru, Ed. Cartea Românească, 1982; Arlechini la marginea câmpului, Ed. Cartea Românească, 1985; Poezii, Ed. Junimea, 1987; Deasupra lucrurilor, neantul, Ed. Cartea Românească, 1990; Marele orb, Ed. Junimea, 1995; Suflete la second-hand, Ed. Vinea, 2000). Complexitatea şi substanţialitatea lirismului se relevă după lectura întregii opere - de până acum, cel puţin, pentru că refuz să cred că Danilov e un scriitor secătuit, "mumificat".

Discursul liric "danilovian", marcat de modelul romantic şi postromantic, expresionist, cultivarea obstinată a metaforei şi simbolului indică o sensibilitate artistică deliberat anacronică, "în răspăr" cu isteria gregar-"postmodernistă" a optzeciştilor (nu a tut