După 1463 - la zece ani de la căderea Constantinopolului - Veneţia credea că printr-o cruciadă bine legată, în care ar putea intra toată Italia, unită laolaltă pentru prima dată în faţa primejdiei otomane, s-ar putea stăvili înaintarea lui Mahomed al II-lea.
Deşi Papa Pius al II-lea credea în virtuţile ostăşeşti ale ţărilor apusene, autorul unei interesante lucrări din acea vreme, arăta că situaţia e alta. Este vorba de un manuscris aflat acum la Biblioteca Naţională din Roma şi intitulat "Esortazioni efficaci contro gli Infedeli agli altri principi cristiani". Se vorbeşte aici despre dezbinarea dintre creştini şi despre numeroasele lor defecte, motive care fac ca armatele lor să fie mereu învinse. "Eu o pot spune numai în cîteva cuvinte, dar acesta este adevărul; - nobilimea este desfrînată, orgolioasă, ignorantă şi necinstită; soldatul, dacă nu este plătit, părăseşte pur şi simplu lupta şi trece la inamic..."
Acţiunile domnitorului român Ştefan cel Mare în aceste împrejurări de pericol iminent pentru apusul Europei, au fost încurajatoare.
Victoria lui de la Vaslui împotriva turcilor a hotărît senatul veneţian să-i trimită de urgenţă lui Ştefan o scrisoare prin care "se mulţumea cu dragoste din adîncul inimii Excelenţei sale pentru victorie".
Tot Ştefan a devenit cunoscut Occidentului în urma biruinţei de la Podul înalt, din 1475, cînd au fost luate turcilor peste o sută de drapele, dintre care un mare număr a fost trimis chiar Papei Sixt al IV-lea, şi un altul regelui Cazimir al Poloniei. Cronicarul Stčfano Magno, martor ocular, relatînd despre aceste lupte, cu tot luxul de amănunte, afirmă, în concluzie: "se spune că au fost 75.000 de turci dintre care au fost ucişi 50.000; valahii erau numai 30.000. A fost ceva miraculos".
Scrisoarea trimisă cu această ocazie de domnitorul român, prin ambasador