Benzi desenate in sa

Se spune ca nimic nu poate umbri splendorile dure ale Turului. Nimic, metru sau etapa, nu se castiga acolo fara titanism. Ciclistii turului ard 6.000 de calorii pe zi si termina cursa imputinati, cu o masa musculara mai mica decat la start. Razboiul echipelor (21, anul acesta), formele de asociatie civila sau sacrificiul mut al coechipierilor pentru binele liderului, gandirea tactica instantanee care dicteaza, chiar fara oxigen in creier, evadarile solitare si atacurile in grup, toate la un loc si fiecare in parte dau o poveste fascinanta. Turul are adancimea unei drame neiertatoare si cursivitatea unui bun roman politist. Dar Turul mai are ceva, iar acest lucru transforma drama in farsa si romanul in banda desenata. Acest ceva care dizolva bazele promitatoare ale eroismului ciclist nu e o noutate si nu e nici accident. Priviti fetele gravate de spasm ale ciclistilor. Nimic nu sta in calea admiratiei noastre. Cu o exceptie: ciclistii nu sunt credibili. Pana si atunci cand ataca nebuneste panta la L’Alpe d’Huez sau pe Mont Ventoux, ciclistii nu pot fugi de umbra banuielii. Ce le curge prin vene? A cui e forta de finis si a cui puterea de catarare?

Devenirea intru frauda

Le Tour a fost inventat in 1903 si a luat pauze doar la ordinul celor doua razboaie mondiale (1914-’18 si 1941-’45). In 1903, ziarul L’Auto-Velo era in pierdere de tiraj si directorul Henri Desgrange a avut o idee stralucita: o cursa ciclista in jurul Frantei. Prima editie a avut un succes atat de mare, incat Le Tour a devenit repede o institutie. Detaliile, distributia, organizarea s-au asezat in tiparele care au ajuns, cu cateva schimbari importante, la noi. Etapele, la inceput sedinte de sadism cu durata de pana la 15 ore, au fost reduse. In 1919, inca o schimbare de mare efect: e introdus maillot jaune, tricoul galben, purtat de liderul cursei. In anii ‘